„La Steaua este nevoie de un proiect pe o perioadă lungă. Până nu se va întâmpla aşa vom avea parte de astfel de episoade. Nu ştiu de ce nu înţelege Gigi ce spun eu. El poartă vina pentru ce se întâmplă la echipă. Trebuie să aducă un antrenor profesionist, să conducă acest club trei ani şi să-şi facă treaba. Dacă se vor schimba antrenorii la fel ca acum, dacă vor fi aduşi jucători de oameni din club, nu se va întâmpla nimic bun”, a spus Piţurcă la gsptv, care a adăugat că roş-albaştrii au fotbalişti de valoare: „Steaua are un lot foarte bun, să nu aud că nu sunt jucători sau ceva. Este nevoie de un conducător serios ca să facă treabă”.
Tehnicianul şi-a îndreptat apoi criticile către Mihai Stoica, pe care îl acuză de faptul că a impus anumiţi jucători în echipa de start. „Toată lumea dă vina pe Lăcătuş, dar de Coana Miţa nu zice nimeni nimic. Când sunt performanţe iese repede în faţă, dar acum nu se zice nimic de el. Cine e el să îi pună în genunchi pe jucătorii Stelei? De când a venit Stoica la Steaua, jucătorii aduşi de mine nu au mai prins echipa”, a declarat fostul selecţioner.
De altfel, şi alţi oameni de fotbal au criticat ideea lui Mihai Stoica de a înghenunchea alături de jucători în faţa galeriei la finalul meciului pierdut cu FC Braşov. „Nu vreau să calific gestul jucătorilor sau cine a avut ideea de a-l face, dar eu îngenunchez doar în biserică. Jucătorii mei mereu vor ieşi de pe teren cu capul sus să poată privi pe oricine în ochi. Respect suporterii, dar nu sunt de acord ca cineva să îngenuncheze în faţa galeriei”, a spus Olăroiu, completat de Ioan Becali: „Este ultimul gest pe care trebuie să îl facă managerul unei echipe. Cred că a fost ceva plin de falsitate ca să iasă în evidenţă. Nu înţeleg cum au putut jucătorii să doarmă după o asemenea umilinţă. Dacă a plecat Lăcătuş, ar fi normal să plece şi Mihai Stoica”.
Mihai Stoica nu a rămas dator şi i-a răspuns în termeni duri antrenorului. „Tâmpeniile pe care le expectorează Piţurcă mă lasă rece. Piţurcă i-a făcut cheltuielile lui Gigi, nu eu. Eu am venit după ce au venit jucătorii de la Urziceni. Îi trimit un colet cu lecitină dacă are pierderi de memorie. Mai lăsaţi-mă în pace cu pramatia asta, că m-am săturat de el! E mândru că i se spune Satana. Stă cu freza aia de 30 de ani în ochi şi are impresia că face pe deşteptul! Piţurcă habar n-are despre computer şi spune că e cântar. O dată s-a urcat pe laptop şi se mira de ce nu afişează greutatea. Nu ştie decât să înjure şi să jignească”, a răbufnit managerul roş-albaştrilor.