Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Piţurcă a anunţat lotul pentru amicalul cu Trinidad Tobago: Steaua nu are niciun jucător convocat

Piţurcă a anunţat lotul pentru amicalul cu Trinidad Tobago: Steaua nu are niciun jucător convocat

M.T.
1 minut de citit Publicat la 09:38 31 Mai 2013 Modificat la 09:38 31 Mai 2013
Piţurcă a anunţat lotul pentru amicalul cu Trinidad Tobago: Steaua nu are niciun jucător convocat
Selecţionerul Victor Piţurcă a anunţat numele celor 20 de jucători convocaţi pentru meciul amical pe care echipa României îl va susţine pe 4 iunie, de la ora 20:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, împotriva naţionalei din Trinidad Tobago.

Surprinzător, campioana Steaua nu are niciun reprezentat în lot, tehnicianul naţionalei preferând în schimb să ofere o şansă unor jucători care s-au remarcat în ultima vreme în Liga I, precum Alexandru Vlad, de la Pandurii Tg. Jiu, Ovidiu Hoban, de la Petrolul Ploieşti, sau Aurelian Chiţu, de la Viitorul Constanţa.

Cei zece jucători din campionatul intern se alătură stranierilor, din rândurile cărora lipseşte Adrian Mutu.

Reunirea lotului va avea loc vineri, de la ora 13.00, în cantonamentul de la Centrul Tehnic Naţional al FRF de la Mogoşoaia.

Jucătorii de la Petrolul se vor prezenta la lot după disputarea finalei Cupei României, iar Torje şi Maxim după meciurile contând pentru ultima etapă din Primera Division, respectiv pentru finala Cupei Germaniei.

Lotul convocat de Victor Piţurcă pentru meciul amical cu Trinidad Tobago

Portari: Bogdan Lobonţ (AS Roma), Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu)

Fundaşi: Alexandru Măţel (Astra Giurgiu), Srgian Luchin (Dinamo Bucureşti), Gabriel Tamaş (West Bromwich Albion), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dorin Goian (Spezia Calcio), Răzvan Raţ (West Ham United), Alexandru Vlad (Pandurii Târgu Jiu)

Mijlocaşi:
Gabriel Torje (Granada CF), Aurelian Chiţu (Viitorul Constanţa), Costin Lazăr (PAOK Salonic), Dan Nistor (Pandurii Târgu Jiu), Ovidiu Hoban (Petrolul Ploieşti), Nicolae Grigore (Rapid Bucureşti), Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Adrian Stoian (Chievo)

Atacanţi:
Gheorghe Grozav (Petrolul Ploieşti), Bogdan Stancu (Orduspor Kulubu), Ciprian Marica (Schalke)

×
x close