Petrolul Ploiesti continuă cursa pentru revenirea în prim-planul fotbalului românesc și pentru viitor, a ales un nou antrenor. În pauza de iarnă, lotul Petrolului se va întări și cu jucători noi.
Fostul antrenor, Octavian Grigore, a fost promovat în funcția de vicepreședinte al clubului.
Înainte de vacanța de iarnă, antrenorul echipei Petrolul Ploiești a fost ales Romulus Ciobanu, care îl înlocuiește pe Octavian Grigore, cel care a dus echipa din liga a patra în liga a treia, în acest sezon. Ciobanu a fost până în prezent antrenorul echipei din Alexandria, tot din liga a treia. Romulus Ciobanu a avut, ca jucător, legături strânse cu fotbalul prahovean, evoluând de-a lungul carierei sale la Metalul Plopeni, Astra Ploieşti şi CSM FC Ploieşti. Totodată, a avut şi prezenţe în Liga I, în tricoul lui Poli AEK Timişoara. Ca antrenor, Romulus Ciobanu s-a aflat pe banca formaţiilor Metalul Plopeni, Rulmentul Alexandria, CS Caransebeş, CS Ştefăneşti.
Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România, a explicat, în cadrul unei conferințe de presă desfasurate joi 23 noiembrie, la sediul clubului Petrolul Ploiești, că alegerea a fost făcută pe baza evaluării pe care a făcut-o din punct de vedere managerial. Știrile pe surse au fost că echipa a mai negociat cu doi antrenori, dintre care unul din liga I. Mihailovici a fost intrebat daca a existat o astfel de discutie: „Da, a existat.”, a explicat Mihailovici. „Nu am ajuns la oferta financiară, pentru că evaluarea managerială a fost cu plus pentru Romulus Ciobanu. L-am evaluat din punct de vedere managerial. Sunt reguli de bază ale managementului. L-am întrebat pe om ce gândește, ce-ar face în anumite situații, cum vede lucrurile și dacă ar ceda la presiuni. L-am văzut în mai multe meciuri pe domnul Ciobanu, nu doar în cel cu Petrolul”, a explicat CEO-ul Veolia.
Antrenor nou, pretenții mari
Noului antrenor, venit de la Alexandria, fanii i-au reproșat lipsa unui CV consistent, însă nici echipa de management a clubului, nici Jorj Mădălin Mihailovici nu consideră că această lipsă ar fi o problemă reală. „Dacă peste un an și jumătate constatăm că avem un „viitor Contra”, oare vom spune că am apreciat corect? Trebuie să facem pași mici, dar siguri. Știm ce vrem să facem. Vrem să promovăm. Nu este ușor, nu suntem singurii, vor și alții”, a mai spus Mihailovici.
La rândul său, noul antrenor crede în forțele proprii și în calitățile de bun strateg. „Fiecare antrenor are principiile și filosofia lui. Voi implementa un nou sistem de joc, voi cere echipei să fie agresive, dar asta nu însemană rupere de picior, ci efort fizic. Înseamnă să punem adversarul tot timpul sub presiune. Sper să reușesc. Nu caut un model de antrenor. Modelul vreau să fiu eu. Nu sunt omul cărților și conider că meseria se fură. Am încercat să fur câte ceva de la fiecare. Îmi place jocul ofensiv, încerc să domin întotdeauna jocul. Încerc să mă documentez și să mă inspir din ceea ce văd la echipele de top. Am fost asemănat cu Cozmin Contra și mă onorează acest lucru. Îmi place să-i îndemn pe jucători la muncă și la a-și domina adversarul. Cred că din acest motiv am fost comparat cu el”, a explicat Romulus Ciobanu.
Octavian Grigore nu a fost înlăturat din funcție
„Tavi Grigore urmează să fie în continuare alături de clubul Petrolul. Nu a fost dat afară. Se încearcă o schimbare. Pentru Romică Ciobanu am un singur sfat: să fie în continuare Romică Ciobanu!”, a spus președintele onorific al Petrolului, Mircea Dridea. La rândul său, fostul antrenor, Octavian Grigore, nu a susținut în niciun fel zvonurile lansate de unii dintre fanii echipei de la Ploiești, cum că ar fi fost înlăturat. „Am făcut sau voi face ceea ce am făcut de la începutul proiectului. Acest proiect a plecat la drum în fromula Cristi Vlad, Tavi Grigore, Mircea Dridea și în continuare avem nevoie de unitate, de un parcurs așa cum ni l-am propus, cu totul performant”, a spus fostul antrenor, devenit vicepreședinte al clubului. Același lucru a explicat și președintele clubului, Cristi Vlad: „Noi nu am renunțat la Tavi Grigore. Văd că sunt foarte multe voci care spun că noi l-am demis pe Tavi. Repet: Tavi a făcut un pas în față. Am vrut să aducem un antrenor dornic de performanță, care să meargă în față și să ducă drumul mai departe. Au fost discuții și pentru alte variante. Noi am căutat un antrenor care să ne ajute să ducem echipa mai departe. Ne-am oprit la Romică, pentru că am considerat noi că planul lui corespunde cu ceea ce ne dorim. Și dacă aduceam un nume mare la nivelul acesta, nu ne garanta o evoluție spectaculoasă a echipei. Noi am considerat că la acest moment Romică este un antreor tânăr care ne poate duce mai departe”, a explicat președintele clubului Petrolul Ploiești.
„Daca nu se vrea Veolia ca partener, vom deveni sponsori”
CEO-ul grupului Veolia a explicat faptul că statutul este altul decât cel de sponsor. „Veolia nu este sponsor. Sponsor înseamnă altceva. Statutul echipei arată că Veolia este partener finanțator, pune bani la această echipă, construiește viitorul acestei echipe. Veolia nu a luat un leu, Velolia a dat totul. Nu suntem sponsori, ci parteneri finanțatori, iar eu sunt și partener și susținător”, a explicat Mădălin Mihailovici. Acesta a subliniat și faptul că are încredere în continuare în echipă, iar intenția este ca Petrolul să ajungă în Liga I. „Nu sunt nicidecum dezamăgit. Cred că ar trebui să nu uităm de unde am plecat, ce eforturi se fac pentru ca această echipă să crească zi de zi. În toată această perioadă, noi, cei care suntem la conducerea acestei echipe, am fost singuri. Eu nu pot să judec decât managerial. La urmă trebuie să existe rezultatul. Când Veolia s-a implicat, au fost mulți care au spus că nu ne pricepem la nimic, dar rezultatele arată contrariul. Trebuie să înțeleagă toată lumea faptul că deciziile manageriale le ia managerul, oriunde în lumea aceasta”, a mai spus Mihailovici.