Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Peseiro şi-a primit banii de la Rapid!

Peseiro şi-a primit banii de la Rapid!

1 minut de citit Publicat la 16:55 28 Ian 2009 Modificat la 16:55 28 Ian 2009
Peseiro şi-a primit banii de la Rapid!
Clubul giuleştean a reuşit, într-un final, să îşi plătească restanţele financiare către fostul său antrenor, portughezul Jose Peseiro şi colaboratorii săi. Anunţul a fost făcut miercuri de către directorul general adjunct al FC Rapid, Grigore Sichitiu. Banii pentru achitarea salariilor restante au fost obţinuţi de "feroviari" în urma vânzării atacantului camerunez Pierre Boya la Grenoble, în Franţa.
"Astăzi au fost viraţi în contul domnului Peseiro banii pe care îi datoram. De asemenea, s-au rezolvat şi problemele legate de restanţele către secunzii dânsului. Jose Peseiro a venit la Bucureşti şi a semnat o hârtie prin care certifică faptul că nu mai are niciun fel de pretenţie financiară din partea Rapidului. Noi ne-am achitat toate obligaţiile contractului faţă de dânsul şi secunzii săi pe care le aveam până la data de 31 decembrie, aşa cum am stabilit. Plata către domnul Peseiro a fost făcută din banii proveniţi în urma transferului lui Pierre Boya la Grenoble. Îi mulţumim domnului Peseiro pentru ce a făcut la Rapid şi mă bucur că ne-am despărţit prieteni", a declarat Sichitiu despre soluţionarea problemelor avute cu foştii antrenori portughezi.
Tehnicianul lusitan şi-a reziliat contractul la începutul lunii ianuarie, ajungând la un acord cu clubul, conform Mediafax, să îi fie plătite restanţele salariale de pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, acestea însumând 320.000 de euro.
Rapidiştii mai au un motiv de linişte, după ce, zilele acestea, contestatul George Copos a adăugat 250.000 de euro la vistieria clubului, în urma unei promisiuni a celor doi acţionari de a suplimenta fondurile clubului cu o jumătate de milion de euro.
Acum aşteptăm ca şi domnul Taher să vireze cei 250.000 de euro pe care a promis că îi achită în vederea rezolvării problemelor financiare urgente ale clubului. După cum se ştie, domnul Taher şi domnul Copos au promis că ajută clubul cu 500.000 de euro, dar până acum doar domnul Copos a virat cei 250.000. Pentru noi, următoarea etapă, după achitarea restanţelor salariale către jucători şi antrenori, este plata datoriilor pe care le avem la stat. Sper să le rezolvăm cât mai repede şi pe acestea şi să nu mai avem emoţii la primirea licenţei pentru ediţia următoare a Ligii I", a explicat Sichitiu care a fost filmul evenimentelor la Rapid, conform sursei citate.
Antena3.ro

×
x close