"Contractul meu a fost terminat pentru că nu mi s-a plătit salariul. Contractul meu şi al colaboratilor mei. Repet, am terminat contractul pentru că nu ne-a plătit salariile. Acum plec în oraş. Mi-am terminat contractul. Nu am primit banii. Mi s-a terminat contractul", a declarat Peseiro. Declaraţia lusitanului nu dezvăluie intenţiile pe care le are cu privire la clubul feroviar.
Declaraţiile oficialilor de la Rapid date imediat după stabilirea plecării lui Peseiro nu arată nici ele pericolul în care se află clubul. Managerul sportiv, Cristi Costache, a spus că plecarea antrenorului s-a făcut uşor, fără complicaţii. El a adăugat că Peseiro nu a avut alte pretenţii financiare în afară de restanţele financiare care i se cuvin, în valoare totală de 300.000 de euro.
"S-a tot discutat astăzi şi Peseiro a înaintat o hîrtie prin care îşi dă demisia. Nu a formulat nici o pretenţie, vrea doar să i se plătească restanţele financiare. După decizia Federaţiei se va ajunge să se discute datoriile Rapidului către el.
După ce demisia lui Peseiro va fi oficială, vom alege un nou antrenor, dintre Marian Rada sau Nicolae Manea. Nu cred că Şumudică ar putea ajunge la Rapid pentru că nu are licenţă PRO pentru a fi principal iar secund nu vrea el să fie" a declarat Costache. Astfel, nici el nu face publice intenţiile lui Peseiro.
Cel care a recunoscut pericolul în care se află clubul din Giuleşti este directorul general, Grigore Sichitiu. Acesta a recunoscut, conform gsp.ro, că Peseiro va reclama neplata salariului său la FIFA dacă situaţia nu se va rezolva foarte repede.
"La Rapid se poartă mai subţire . Azi la ora 12:00 trebuia să îi comunicăm lui Peseiro dacă am găsit resursele financiare pentru a-l plăti, iar noi i-am spus că nu. Astfel el şi-a dat demisia, motivând că noi nu i-am plătit de trei luni salariul. Şi noi analizăm cu juriştii noştri cazul.
Eu m-am înţeles cu el pentru încă 24 ore ca el să nu trimită actele spre FIFA. În seara aceasta va avea loc o întâlnire între Copos şi Taher. Şi pentru mine e greu să vă spun care va fi rezultatul. Eu nu pot să numesc un alt antrenor până nu se clarifică situaţia.
Eu nu sunt dispus să mă cert cu el în istanţă. El a cerut doar plata salariului şi sper ca până mâine să găsim resursele. Diseara luăm cina împreună, problemele cu clubul nu sunt şi probleme personale între noi şi Peseiro. Un antrenor care a mai lucrat la Rapid şi care ştie situaţia şi jucătorii, asta vrem", a recunoscut situaţia grea Grigore Sichitiu.
Îngrijorat este şi directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea, care se teme de ce se va întâmpla dacă Taher şi Copos nu găsesc până mâine soluţia. Totuşi, el îşi concentrează atenţia pe viitorul apropiat al echipei, care urmează să plece săptămâna viitoare în cantonament la Braşov, iar apoi la Antalya, în Turcia.
Antena3.ro