Serviciul de Ambulanţă Bucureşti a transportat toate cele patru persoane rănite la Spitalul Universitar, conform medicului coordonator Ambulanţă Bucureşti, Alis Grasu.
Incidentul s-a produs când un grup de suporteri se îndrepta spre stadionul Chiajna şi s-a întâlnit cu al doilea grup de suporteri, conform purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Florin Hulea, citat de Mediafax.
Una dintre persoanele implicate a sunat la numărul de urgenţă 112, astfel că mai multe echipaje ale Poliţiei şi Jandarmeriei au fost mobilizate la faţa locului.
Meciul dintre Victoria Brăneşti şi Rapid Bucureşti a început la ora 17:00, pe stadionul Concordia din Chiajna.