Golurile învingătorilor au fost marcate de Voiculeţ '36 (penalti), Băcilă '44 şi Pintilii '55 (penalti), '65. Pentru FCM Târgu Mureş a înscris Munteanu, în minutul 80, din penalti.
Voiculeţ a deschis scorul, în minutul 36, dintr-un penalti acordat de centralul Robert Dumitru după un fault în careu la Stromajer.
În minutul 44, Băcilă a mărit diferenţa de pe tabela de marcaj cu un şut din interiorul careului.
Pintilii a transformat, în minutul 55, al doilea penalti acordat echipei Pandurii, după un henţ în careu al lui Topici. Acelaşi Pintilii a înscris, în minutul 65, golul de 4-0 în urma unei acţiuni personale, trecând de doi adversari şi de portar.
Cu 10 minute înainte de terminarea meicului, Lucian Munteanu a redus din diferenţa de pe tabela de marcaj, dintr-un penalti acordat după un fault în careu la Vancea.
FCM Târgu Mureş a evoluat în inferioritate numerică, din minutul 40, când a fost eliminat Bruno Fernandes.