Jucătorii Stelei au evoluat în acest meci cu un echipament inedit, combinându-le pe cel de pe teren propriu cu cel din deplasare, şi au jucat la fel de oribil precum combinaţia cromatică dintre roşu, albastru şi galben/verde fosforescent.
Pe finalul primei reprize, Alexandru Piţurcă a făcut o cursă excelentă până la aproximativ 20 de metri de poartă, a profitat de faptul că toţi fundaşii Stelei s-au strâns în jurul său, i-a pasat lui Thiago Tremonti, care a pătruns în careu şi a şutat, la colţul lung, pe sub portarul Zapata.
Tot Alexandru Piţurcă a fost servant şi la golul doi, când a intrat în careul de 16 metri şi i-a pasat cu călcâiul lui Tremonti, care a profitat de indecizia cuplului de fundaşi centrali ai echipei Steaua, Baciu-Goian, şi a şutat cu exteriorul, dintr-un unghi imposibil, printre picioarele lui Zapata.
În urma acestui rezultat, Pandurii a urcat pe locul 13 în clasament, cu 25 de puncte, în timp ce roş-albaştrii se află pe poziţia a 7-a cu 37 de puncte.
Au evoluat echipele:
Pandurii: 80. Mingote - 15. Ghindeanu, 18. Martinovici (9. Tilincă '80), 4. Chibulcutean, 6. Cardoso (29. Grecu '23) - 8. I. Stancu, 24. Murgan, 21. Fl. Stângă, 25. Tremonti - 23. Piţurcă jr., 28. Raskovici (37. Hidişan '50). Antrenor: Sorin Cârţu.
Steaua: 1. Zapata - 2. Ogăraru, 3. Goian, 17. Baciu, 18. P. Marin - 8. Ov. Petre (20. Lovin '50) - 16. Nicoliţă, 14. Toja, 28. Stancu (11. Liţu '64), 9. Semedo (10. Dayro Moreno '58) - 30. Kapetanos. Antrenor: Marius Lăcătuş.
Antena3.ro