Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Pandurii remizează cu Sportul şi ratează şansa de a urca pe locul 2 în Liga I

Pandurii remizează cu Sportul şi ratează şansa de a urca pe locul 2 în Liga I

M.T.
1 minut de citit Publicat la 16:49 30 Oct 2011 Modificat la 16:49 30 Oct 2011
Pandurii remizează cu Sportul şi ratează şansa de a urca pe locul 2 în Liga I
Foto: Agerpres
Pandurii Tg. Jiu a ratat ocazia de a urca pe locul 2 în Liga I, după ce a terminat la egalitate în Regie, scor 0-0, cu Sportul Studenţesc, în etapa a 12-a.
 
Echipa lui Petre Grigoraş face 22 de puncte şi se află în locul 4, în timp ce studenţii, care rămân în continuare fără victorie pe teren propriu în acest sezon, ocupă poziţia a 15-a, cu 9 puncte.
 
Gorjenii au controlat ostilităţile în debutul partidei, iar Lemnaru şi Vranjes, de două ori, au avut primele şanse de gol. Gazdele au replicat timid, prin Târnăcop, care a tras slab de la 18 metri, dar şi în aceste condiţii ar fi putut marca în minutul 32, când Mingote a scos lovitura liberă a lui Ferfelea.
 
Marea ocazie a primei reprize i-a aparţinut însă lui Vranjes, carea scăpat singur cu Popescu, a trecut de portarul Sportului, însă a tras prea slab pentru a putea înscrie.
 
După pauză, elevii lui Daniel Timofte au fost mai activi şi ar fi putut deschide scorul prin Curelea, şut peste din marginea careului, şi Lazăr, care a tras slab, pe centrul porţii, după o frumoasă acţiune colectivă.
 
Oaspeţii nu au mai reuşit să creeze pericol în careul lui Popescu nici măcar după ce Ghinga a fost eliminat în minutul 70, după o intrare periculoasă asupra lui Chiricheş.
 
Sportul: Popescu - Patriche, D. Lung, Beţa, Maxim - Ghinga, A. Lungu, Cheţan (Farmache 76)- Ferfelea (A. Nistor 85), Curelea, Târnăcop (Lazăr 63)
 
Pandurii: Mingote - Pleaşcă, Rusu, Cardoso, A. Vlad - Vranjes (A. Maxim 73), Nistor (Chiricheş 62), Voiculeţ - Lemnaru, Batin (A. Grigoraş 80), Stromajer.
 

×
x close