Mai bine clasată, cu 9 puncte, este Universitatea Cluj, care a egalat Dinamo în fruntea clasamentului după ce a învins cu 3-2 Petrolul Ploieşti. Oaspeţii au condus la pauză cu 2-1, însă Tony a salvat cele trei puncte pentru clujeni în ultimul minut al prelungirilor.
Gazdele au deschis scorul în minutul 16, prin Claudiu Niculescu, cu un şut plasat din lovitură liberă de la 20 de metri, la colţul lung, dar s-au văzut conduse la pauză, după ce Szukala a deviat mingea în propria poartă la un şut al lui Pompiliu Stoica, iar Valentin Negru a punctat în minutul 43 cu un şut spectaculos.
În minutul 54, Apostu a lăsat Petrolul în inferioritate numerică, după un fault asupra portarului Popa, iar şase minute mai târziu Universitatea Cluj a egalat prin Boştină. În minutul 72, portarul Zendeli a parat o lovitură de la 11 metri, executată pe centru de Alexandru Păcurar, dar clujenii au reuşit totuşi să învingă după ce Boştină a centrat în careu în minutul 94, iar Tony a înscris cu o lovitură de cap la colţul lung dintre doi fundaşi adverşi.
Într-o partidă disputată vineri, FCM Târgu Mureş a învins CS Mioveni cu 2-0, golurile fiind reuşite de Buş, în minutul 46, şi Celsinho, în minutul 59.