Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Oţelul încheie turul cu o victorie în faţa Rapidului, scor 2-0

Oţelul încheie turul cu o victorie în faţa Rapidului, scor 2-0

M.T.
1 minut de citit Publicat la 20:20 11 Dec 2011 Modificat la 20:20 11 Dec 2011
Oţelul încheie turul cu o victorie în faţa Rapidului, scor 2-0
Foto: Mediafax
Campioana Oţelul Galaţi a încheiat turul din Liga I în forţă, reuşind să se impună pe teren propriu cu 2-0 în faţa celor de la Rapid, rezultat în urma căruia echipa antrenată de Dorinel Munteanu urcă pe locul 6, în timp ce giuleştenii continuă să se afle pe poziţia a treia.
 
Cele două echipe au dat senzaţia că se tem una de cealaltă şi au încercat mai mult să se anuleze reciproc în debutul partidei. În aceste condiţii, nu a fost nicio surpriză că prima ocazie a meciului a venit abia în minutul 16, când Grigore a tras excelent de la 30 de metri, iar Grahovac a scos de la vinclu. Peste trei minute, Pancu a avut şi el şansa de a deschide scorul, dar reluarea sa la centrarea lui Bozovic în faţa porţii a trecut pe lângă.
 
Replica gălăţenilor nu s-a lăsat aşteptată, Neagu fiind şi el aproape să înscrie cu un şut de la distanţă, respins spectaculos de Coman, înainte ca Antal să profite de o indecizie a fundaşilor rapidişti şi să deschidă scorul, după ce a tras cu sete din mijlocul careului, în minutul 28.
 
Ultimul moment important al primei reprize a venit în minutul 35, când oaspeţii au cerut penalty la o cădere în careu a lui Pancu, în urma duelului cu Perendjia.
 
Rapid a început mai hotărâtă partea a doua, cu Pancu, Surdu şi Burcă irosind oportunităţi importante de a marca, însă golul a venit tot în poarta lui Dani Coman, care nu a putut interveni la lovitura de cap din apropiere a lui Iorga din minutul 65. După ce Grahovac l-a blocat providenţial pe Surdu imediat după cea de-a doua reuşită a Oţelului, elevii lui Luvcescu jr. nu au mai putut forţa revenirea, deşi Pancu şi Sburlea s-au aflat pe final în două situaţii favorabile de a relansa meciul.
 
Otelul: Grahovac - Râpă, Ljubinkovic, Perendjia, Sălăgeanu - Giurgiu, Filip (Paraschiv 81), Neagu - Antal, Iorga (Viglianti 90) - Pena (Punosevac 90+4)
 
Rapid: Coman - Creţu (Rui Duarte 33), M. Antonio, Burcă, Bozovic - Grigorie, N. Grigore, Teixeira (Sburlea 71) - Roman (Surdu 40), Pancu, Deac.


×
x close