Portughezul Nuno Claro, în vârstă de 32 de ani, va juca pentru gruparea feroviară până în 2011, după ce şi-a pus semnătura un nou contract. Rezerva lui Stăncioiu este în România din vara lui 2007, când a fost adus de conducerea clubului de la FC Pacos de Ferreira din Portugalia, potrivit prosport. Deşi nu a jucat în acest an, Nuno Claro a prins multe partide ca titular pentru CFR în sezoanele trecute, fapt ce l-ar putea recomanda drept nou titular dintre buturi în mandatul cehilor Ales Jindra şi Duşan Uhrin.
Hirschfeld are şi el şansele lui, fiind adus la începutul anului 2008 ca titular indiscutabil. Gafele au venit, însă, una după alta pentru canadian, care a pierdut repede locul în prima echipă. De altfel, goalkeeper-ul venit de la Rosenborg Trondheim din Norvegia tocmai pentru a aduce cu el experienţa din Champions League nu a mai apărat nici un minut în meciuri oficiale de 10 luni. Acest lucru în face pe Nuno Claro să fie favoritul locului în primul "11".
Toate aceste calcule depind, însă, de situaţia neclară a lui Edi Stăncioiu. Portarul Clujului din Liga Campionilor a fost suspendat de comisiile FRF pentru o datorie pe care o are faţă de fostul său club, Sportul Studenţesc, şi pe care refuză să o plătească. Dacă jucătorul va primi, totuşi, permisiunea de a juca, ar putea confisca mănuşile în Gruia.
CFR Cluj îşi începe campania pentru păstrarea titlului din Liga 1 în prima zi a primăverii, 1 martie, când va întâlni CS Otopeni.
Antena3.ro