Antena 3 CNN Sport Fotbal intern "Nu ucideţi Rapidul!"

"Nu ucideţi Rapidul!"

1 minut de citit Publicat la 19:30 07 Noi 2008 Modificat la 19:30 07 Noi 2008
"Nu ucideţi Rapidul!"
Clubul Aristocratic Rapid a emis un apel pentru salvarea clubului Rapid, la care au aderat diverse personalităţi din societatea civilă, atrăgând atenţia oamenilor de afaceri George Copos şi Fathi Taher că gruparea alb-vişinie este aproape de faliment.
Intitulat ?Nu ucideţi Rapidul!?, apelul membrilor Clubului Aristocratic se doreşte a fi un semnal de alarmă pentru acţionarul majoritar George Copos şi pentru finanţatorul din acest sezon, Fathi Taher. ?Ceea ce se întâmplă acum la clubul Rapid nu constituie un banal subiect monden şi nici o simplă chestiune de afaceri. Pentru fotbalul şi întreg sportul românesc, Rapid reprezintă un adevărat obiect de patrimoniu şi nimeni nu are dreptul să-i joace viitorul la masa verde?, susţin aceiaşi membrii.
Ei solicită celor doi oameni de afaceri să facă totul pentru a rezolva problemele dintre ei, pentru cã clubul Rapid trebuie să supravieţuiască.
Suporterii giuleşteni susţin că numele oamenilor de afaceri vor fi asociate pentru totdeauna cu ?uciderea Rapidului? dacã gruparea se va desfiinţa. ?Acum 85 de ani, în 1923, câţiva muncitori de la Atelierele Griviţa puneau bazele Asociaţiei Cultural-Sportive CFR. Procesul verbal, scris cu cerneală violetă a CFR-ului, s-a păstrat până în zilele noastre, cu tot cu numele fondatorilor. Probabil că dumneavoastră, domnilor Copos şi Taher, aceste nume nu vă spun mare lucru. Dar poate vă veţi gândi la această poveste atunci când veţi conştientiza un lucru: că numele dumneavoastră pot fi asociate, pentru totdeauna, cu uciderea Rapidului.? menţionează acelaşi comunicat.
Apelul Clubului Aristocratic Rapid este semnat printre alţii de Dan Grigore, Victor Socaciu, Ioan Buduca, Horia Brenciu, Gabriel Giurgiu, Radu Mihai, Ioan T. Morar, Mihai Munteanu, Ovidiu Nahoi, Ioan Gyuri Pascu şi Cristian Preda.
Rapid traversează în ultimele săptămâni o criză financiară majoră, existând restanţe la salariile jucătorilor, antrenorilor şi conducătorilor pe luna trecută, precum şi la chiriile apartamentelor fotbaliştilor.
Antena3.ro

×
x close