Ploieştenii au deschis scorul în minutul 32, când Hamza a scăpat uşor de marcajul aproximatic al lui Chipciu şi l-a învins pe Tătăruşanu cu o lovitură de cap din interiorul careului, profitând de centrarea execelentă din corner a lui Boudjemaa.
La prima ocazie cu adevărat importantă, venită cu şase minute înainte de pauză, elevii lui Mihai Stoichiţă au reuşit să egaleze, prin Tibi Bălan, care a marcat cu un şut la colţul lung, după ce a primit o pasă de la Nikolic.
În partea a doua, roş-albaştrii au dominat în majoritatea timpului, iar Chipciu şi Rusescu au avut şanse importante de a le aduce în avantaj pe gazde. Golul izbăvitor a venit însă abia în minutul 83, când Nikolic înscris din apropiere, păstrând astfel speranţele la titlu ale formaţiei din Ghencea.
Tot joi s-au jucat şi CS Mioveni - Concordia Chiajna, ilfovenii impunându-se cu 3-1, după ce au revenit de la 0-1, şi Gaz Metan Mediaş - Oţelul Galaţi, echipa lui Cristi Pustai câştigând cu 1-0, graţie reuşitei lui Vitinho.