Principalul motiv îl reprezintă faptul că elenii ar fi dorit ca partida să se joace în Germania, însă federaţia germană nu şi-a dat acceptul pentru ca meciul să aibă loc pe teritoriul său din motive de securitate.
„Meciul cu Grecia nu se va mai disputa. Problema cu Grecia a fost locul de desfăşurare. Federaţia germană nu şi-a dat acordul pentru că au avut probleme cu proprii suporteri şi într-o altă ţară nu vrea Grecia”, a explicat Mircea Sandu la DolceSport.
Şeful federaţiei a dezvăluit că s-a încercat perfectarea unei alte partide amicale, dar cel mai probabil România va juca doar cu Belgia, pe 11 noiembrie: „Noi am făcut demersuri pentru Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, dar acestea au refuzat. N-am primit răspuns de la Slovacia şi Liechtenstein, dar mai mult ca sigur că vom juca un singur meci”.
Selecţionerul Victor Piţurcă a dezvăluit că nu şi-a dorit ca meciul cu Grecia să se joace la Bucureşti, din cauza atmosferei care s-a creat în urma ultimelor scandaluri din fotbalul românesc.
„Grecii şi-au dorit să joace pe Naţional Arena, dar nu am dorit noi să se joace în România, din cauza atmosferei care s-a creat. Nu se poate ca noi să jucăm aici şi să fim înjuraţi”, a spus tehnicianul, care nu a exclus posibilitatea disputării unui amical împotriva unei echipe de club: „Ne gândim şi la un amical cu o echipă din club din România, avem în calcul şi această posibilitate dacă nu se va rezolva cu un alt adversar”.