Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Mihai Stoica l-a vrut pe Vali Badea la Urziceni, dar regulamentul nu i-a permis să-l ia

Mihai Stoica l-a vrut pe Vali Badea la Urziceni, dar regulamentul nu i-a permis să-l ia

<1 minut de citit Publicat la 16:32 23 Feb 2009 Modificat la 16:32 23 Feb 2009
Mihai Stoica l-a vrut pe Vali Badea la Urziceni, dar regulamentul nu i-a permis să-l ia
Managerul general al ocupantei poziţiei secunde din Liga 1, Unirea Urziceni, Mihai Stoica, susţine că ar fi dorit să îi aducă pe atacantul Vali Badea pentru a acoperi golul din atacul formaţiei ialomiţene. Jucătorul, însă, a evoluat deja pentru Steaua, pe lângă meciurile disputate pentru Panserraikos, fiindu-i imposibil de a merge la altă echipă din România. Astfel, Badea a ajuns în China, unde va juca în următoarele zece luni.
Stoica crede că fostul număr 9 din Ghencea ar fi fost o soluţie foarte bună pentru Unirea, în condiţiile în care tehnicianul Dan Petrescu nu poate conta pe Daniel Stan, accidentat, dar nici pe Bogdan Mara, piteşteanul plecând la CFR Cluj în această iarnă.
? Avem probleme în continuare cu atacantul Daniel Stan, care nu-şi revine după accidentare, iar noi ne puneam mari speranţe în el pentru acest retur. Spre exemplu, dacă s-ar fi putut, atunci puteam să vorbesc cu Gigi Becali să ni-l lase împrumut la Urziceni pe Vali Badea. Nu s-a putut, deoarece Badea a jucat şi pentru Steaua şi pentru Panserraikos. Am fi vrut să-l avem pe acest jucător la noi la Urziceni?, a declarat Stoica pentru prosport.
Antena3.ro

×
x close