De asemenea, potrivit LPF, portarul Mircea Bornescu şi fundaşul Ricardo Cadu au fost suspendaţi câte două etape, informează Mediafax.
În plus, "se sancţionează jucătorul Ricardo Cadu cu suspendare de două etape şi penalitate sportivă de 7.000 de lei. Se sancţionează jucătorul Bornescu Mircea pentru două etape şi penalitate de 7.000 de lei. Se sancţionează masorul Ciucă Liviu cu 12 luni de suspendare şi penalitate sportivă de 10.000 de lei. Hotărârea poate fi atacată la Comisia de Recurs în termen regulamentar (n.r. - cinci zile de la comunicare)", a declarat preşedintele Comisiei de Disciplină, Valentin Epure.
Meciul dintre Universitatea Cluj şi CFR Cluj, din cadrul etapei XXXI-a a Ligii I, a fost întrerupt marţi, în minutul 27, de arbitrul Alexandru Tudor, după izbucnirea unui conflict general între jucătorii celor două echipe.
În momentul întreruperii jocului, CFR Cluj conducea cu scorul de 1-0 prin golul marcat din penalti de Ricardo Cadu.
Imediat după marcarea golului, căpitanul oaspeţilor, Cadu, s-a bucurat în faţa fanilor echipei Universitatea Cluj, aflaţi în peluza din spatele porţii lui Mircea Bornescu. Acesta din urmă a fugit după Cadu şi l-a izbit violent. Cei doi au fost cu greu stăpâniţi de ceilalţi coechipieri.
Arbitrul Alexandru Tudor a decis eliminarea lui Cadu şi Bornescu, însă conflictul a continuat în drumul spre vestiare, portughezul fiind lovit în abdomen de un steward şi în cap de către masorul Liviu Ciucă. În cele din urmă, Alexandru Tudor ca meciul să nu se reia.
După aceste incidente, masorul Liviu Ciucă a fost dat afară de la Universitatea Cluj.
Un suporter al Universităţii Cluj, Tripon Gabriel, a fost identificat, miercuri, ca fiind a doua persoană care l-a lovit pe fundaşul Ricardo Cadu, pe tunelul de la vestiare al Cluj Arena, în timpul indientelor de la derbiul local.