Astra Giurgiu avea gânduri mari înaintea play-off-ului, venind după 8 victorii consecutive, dar benzina campioanei s-a terminat exact în cel mai important moment.
Echipa lui Marius Şumudică are trei înfrângeri şi un egal, în primele patru etape din play-off, fiind cea mai mare dezamăgire a acestei perioade. Totuşi, tehnicianul campioanei speră să spele ruşinea în meciul cu Dinamo, de luni.
"Noi nu putem să batem dacă jucăm mâine cu Industria Sârmei Deşertul Gobi, nu batem pe nimeni. Pe noi de trei meciuri ne bate toată lumea. E prima oară în cariera mea de antrenor în care mi s-a întâmplat lucrul ăsta, să pierd trei meciuri la rând.
Suntem acum într-o degringoladă, într-un recul. Am câştigat 8 meciuri pentru că am făcut tot ce a ţinut de noi. Am stors ca o lămâie din ei ca să ajungem în play-off, să ne calificăm în cupele europene. Sperăm să ieşim din pasa asta la meciul cu Dinamo", a spus Şumudică, la conferinţa de presă, citat de DigiSport.