Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Liga lui Mitică se transformă în Liga lui "Mititica": Constantin, Penescu şi Becali, în arest (FOTO)

Liga lui Mitică se transformă în Liga lui "Mititica": Constantin, Penescu şi Becali, în arest (FOTO)

4 minute de citit Publicat la 12:15 14 Apr 2009 Modificat la 12:15 14 Apr 2009
Liga lui Mitică se transformă în Liga lui "Mititica": Constantin, Penescu şi Becali, în arest (FOTO)
Fotbalul românesc a fost mereu considerat unul murdar pentru noi, cei care îl urmărim, dar un paradis pentru cei implicaţi, care nu de puţine ori au fost suspectaţi că "îşi fac de cap" şi trag sfori invizibile pentru restul lumii. Departamentul Naţional Anticoruptie a reuşit, totuşi, să intre pe un teritoriu interzis şi sforile au început deja să se vadă. Persoane precum Gigi Becali, Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin au aflat deja pe propria piele că DNA şi justiţia nu mai glumesc de această dată.
Să facem o scurtă trecere în revistă a cazurilor din ultima vreme în care oameni de fotbal au fost acuzaţi cu probe de lucruri necurate. Patronul Stelei, cel mai titrat club românesc, Gigi Becali, şi selecţionerul echipei naţionale, Victor Piţurcă, s-au ales cu procese penale în urma scandalului "Valiza", izbucnit în mai 2008 cu ocazia meciului "U" Cluj - CFR Cluj.

GIGI BECALI: BARABAS LIBER, HRISTOS PE CRUCE!


În martie 2009, Gigi Becali a şi ajuns în arest preventiv după ce a fost pus sub acuzare pentru sechestrarea unor hoţi de maşini, caz care nu are legătură cu fotbalul. Recent, patronul FC Argeş, Cornel Penescu a fost acuzat de DNA pentru dare de mită, iar şeful arbitrajului românesc, Gheorghe Constantin, pentru luare de mită, ambii fiind trimişi după gratii de Tribunalul Piteşti. Arbitrii legaţi de meciurile echipei FC Argeş ar putea şi ei să aibă probleme cu justiţia. Nici şeful LPF, Dumitru Dragomir, nu stă liniştit, el fiind deja chemat la sediu DNA în trecut.

GIGI BECALI, ADUS LA JUDECĂTORIE CU CĂTUŞE LA MÂINI

Primul nume mare din fotbal care şi-a văzut mitul nemuririi spulberat a fost patronul echipei Steaua, Gigi Becali. Echipa din Ghencea a fost in centrul a numeroase scandaluri legate de jocuri murdare în ultimii ani, premierile sale făcându-se uneori chiar sub văzul camerelor de filmat. Latifundiarul s-a întins prea mult, însă, la meciul din ultima etapă a campionatului precedent, când a încercat să trimită fotbaliştilor Universităţii Cluj o valiză cu 1,7 milioane de euro pentru a încurca CFR şi a trimite titlul în Ghencea. Procurorii DNA au intrat, însă, pe fir, au confiscat banii şi l-au trimis pe Becali în faţa instanţelor judecătoreşti pentru un proces penal de tentativă de dare de mită. În acelaşi caz a fost pus sub acuzare şi (fostul) selecţioner al echipei naţionale, Victor Piţurcă, în urma convorbirilor telefonice cu Gigi Becali, interceptate de DNA. Cazul nu s-a judecat încă dar Becali a ajuns, oricum după gratii pentru 29 de zile. El ar putea fi eliberat, însă, în cursul zilei de marţi.
Cornel Penescu şi Gheorghe Constantin sunt şi ei în arest
Lovitura cea mare a fost dată luni, atunci când au fost reţinuţi alţi doi oameni de fotbal. Şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi patronul echipei de Liga 1 FC Argeş Piteşti au fost întâi reţinuţi, apoi arestaţi preventiv pentru 29 de zile de Tribunalul Piteşti.

CORNEL PENESCU, ADUS LA DNA



Scandaloasă este, mai ales, implicarea şefului arbitrajului românesc într-un scandal de mită, dar se pare că magistraţii argeşeni au găsit destule dovezi valide pentru încarcerare în dosarele trimise de DNA, care i-a acuzat că pe cei doi că au participat la luare şi, respectiv, dare de mită.
Gheorghe Constantin este suspectat că a primit bani de la Penescu pentru a face jocurile echipei FC Argeş în meciul împotriva unor echipe ca Univesitatea Craiova, CS Otopeni sau Gloria Bistriţa şi că a delegat ca acele partide arbitri care au "tras" cu echipa antrenată de Ionuţ Badea. Primele zvonuri spun că arbitrii implicaţi ar putea fi Tiberiu Lajos, Marcel Savaniu, Aurelian Bogaciu sau Cristian Nica.

GHEORGHE CONSTANTIN AJUNGE LA DNA



Cornel Penescu a fost ridicat luni de forţele de ordine în Piteşti, după ce i-au fost percheziţionate două birouri, în timp ce Gheorghe Constantin şi-a găsit în dimineaţa aceleiaşi zile biroul de la sediul FRF sub sigiliu, acesta fiind şi el ulterior reţinut.
Urmează Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir?
Evenimentele de luni au mai produs un eveniment interesant, gravitatea lor determinându-l pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, să iasă din silenzio stampa şi să vorbească despre cele întâmplate. Pe lângă ale declaraţii, Sandu a scăpat şi o "păsărică", acesta declarând că a avut informaţii despre un blat în ultima etapă a Ligii 1, pus la cale de mafia pariurilor. Sandu a recunoscut că informaţiile s-au dovedit corecte, dar acum l-ar putea aştepta probleme cu DNA, care s-ar putea sesiza după ce preşedintele FRF a avut informaţii despre o încălcare a legii şi a ascuns acest lucru, fapt ce este o infracţiune.
Nici preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal nu este în totalitate străine de incomodul DNA. Dumitru Dragomir este suspectat pentru nereguli în legătură cu cumpărarea terenului pe care a fost construit actualul sediu al instituţiei pe care o conduce, LPF. Mai multe date nu sunt cunoscute dar este foarte posibil ca Dragomir să aibă şi el sorta lui Becali, Penescu şi Constantin dacă DNA are probe în acest sens.
Clubul Steaua nu este unicul "grand" al campionatului cu probleme, numele echipelor Dinamo, Rapid şi CFR Cluj fiind de-a lungul timpului legate de scandaluri legate de partide aranjate sau de arbitraje de/favorizante. Rămâne de văzut în ce fel vor fi şi aceste echipe afectate de valul care începe să înghită fotbalul românesc.
Antena3.ro

×
x close