Dinamo a dat senzaţia că domină începutul de meci, Liviu Ganea şi Rubio dându-i primele emoţii lui Marius Popa. A fost numai o păcăleală de 1 aprilie, pentru că la prima fază la care clujenii au apăsat pedala de acceleraţie, apărarea „câinilor”, chiar şi întărită cu Găman şi Bărboianu, pentru prima oară titulari, a cedat.
Delgado a primit o minge pe dreapta, a aruncat o privire în careu şi a aşezat mingea pe fruntea lui Claudiu Niculescu, atacantul reuşind din nou să înscrie împotriva fostei sale echipei, la fel cum a făcut-o şi în tur. Două minute mai târziu, tot Niculescu a fost aproape de 2-0, dar Dolha a reuşit să respingă în corner un şut de la 20 de metri bine plasat.
Luaţi prin surprindere, elevii lui Andone au încercat să revină în joc, dar fără a reuşi să se apropie de poarta clujenilor. Ba mai mult, cu câteva minute înainte de pauză, Menassel a trimis puţin pe lângă, după ce a primit o pasă de la acelaşi neobosit Niculescu.
Bucureştenii au revenit mai decişi de la vestiare, două bune ocazii ale lui Liviu Ganea anunţând golul marcat de Dănciulescu în minutul 68. Căpitanul dinamoviştilor a ajuns astfel la 191 de reuşite în Liga I, ceea ce înseamnă că în acest moment ocupă solitar locul 3 în topul tunarilor români din toate timpurile.
Bucuria alb-roşilor a durat doar patru minute, pentru că după o fază confuză în careul lui Dolha, Menassel a reuşit să-i readucă în avantaj pe clujeni. Un avantaj pe care elevii lui Ionuţ Badea au fost nevoiţi să-l apere în inferioritate numerică din minutul 80, după ce Mendy a fost eliminat pentru două cartonaşe galbene.
Dinamo a atacat cu toate liniile pe final, dar nici Alexe, cap în braţele lui Marius Popa din şase metri, nici Găman, şut sub bară respins în corner, nu au reuşit să restabilească egalitatea. Clujenii reuşesc performanţa de a lua 6 puncte în disputele din acest sezon cu alb-roşii şi urcă până pe locul 12, îndepărtându-se de zona nisipurilor mişcătoare. În acest timp, „câinii” rămân pe locul 4, dar riscă să fie depăşiţi de Gaz Metan şi de Steaua.
U Cluj: M. Popa - Buhuş, Abrudan, Pele, Mendy - Delgado, Nasser, Boştină (Balde 46), Cojocnean (Voican 68) - Machado, Cl. Niculescu (Tony 76)
Dinamo: Dolha - Bărboianu, V. Găman, D. Grigore, Diabate - Rubio (Bakaj 57), D. Kone, B. Pătraşcu (C. Munteanu 46), Alexe - Dănciulescu (Ţucudean 80), L. Ganea.