La finalul partidei de pe Bega, Laurențiu Reghecampf s-a grăbit să vină la flash-interviul acordat pentru Digi Sport, deoarece roș-albaștrii aveau programată plecarea imediată spre București.
Tehnicianul vicecampioanei s-a declarat mulțumit de cele trei puncte bifate, dar a spus că i-ar fi plăcut ca elevii săi să marcheze mai multe goluri.
”Victorie importantă, ne doream să marcăm mai mult, dar asta a fost. Nu uitați că suntem plecați de miercuri din București, am avut un meci greu cu Osmanli, a fost o săptămână grea”, a spus antrenorul.
Reghecampf a explicat, mai apoi, și formula de echipă pe care a gândit-o pentru întâlnirea cu bănățenii, una din care a fost exclus Enache.
”Enache este marcat, vă dați seama, era normal să-i dăm liber după meciul din Turcia, dar Gabi rămâne un jucător important pentru noi. Vom încerca, zilele viitoare, să-l facem să joace cât mai bine joi, în meciul cu CFR.
În ceea ce-i privește pe Jakolis și pe Aganovic, erau singurele variante pentru meciul din seara aceasta. Aga a jucat acolo și cu Osmanli, s-a descurcat, a făcut-o bine, important este să fim valizi pentru că avem probleme”, a mai spus Reghe.