Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Lăcătuş despre victoria cu Internaţional: "Eu vreau punctele, nu trofeul fair-play"

Lăcătuş despre victoria cu Internaţional: "Eu vreau punctele, nu trofeul fair-play"

1 minut de citit Publicat la 09:04 27 Apr 2010 Modificat la 09:04 27 Apr 2010
Lăcătuş despre victoria cu Internaţional: "Eu vreau punctele, nu trofeul fair-play"
Antrenorul lui FC Vaslui s-a declarat neimpresionat de protestele argeşenilor de la golul marcat de Costly în minutul 70 al meciului cu Internaţional Curtea de Argeş, încheiat 2-1 pentru moldoveni. Lăcătuş spune că nu îl interesează trofee fair-play şi că preferă punctele în orice zi în faţa sentimentului că jucătorii lui şi-au respectat adversarii.
"Nu îmi explic ezitările jucătorilor mei din prima repriză, dar în partea a doua ne-am revenit şi am obţinut o victorie meritată. Noi luptăm până la capăt atât timp cât mai avem şanse să ne îmbunătăţim poziţia în clasament. Internaţional Curtea de Argeş e o echipă care joacă, pune probleme, şi numai lipsa de experinţă a unor jucători o face să fie în lupta pentru retrogradare. Cred că ar fi păcat să retrogradeze. Despre faza în care am obţinut cornerul din care am egalat, spun că jucătorii gazdelor au avut dreptate şi trebuia să le oferim mingea înapoi. Dar să fiu corect pe mine nu mă interesează trofeul fair-play ci punctele puse în joc", a declarat Lăcătuş, potrivit Mediafax.
FC Vaslui a învins, luni, în deplasare Internaţional Curtea de Argeş cu scorul de 2-1. Cel mai tensionat moment al partidei s-a produs în minutul 70, când Vasluienii nu au returnat adversarilor o minge şi a înscris prin Costly, ducând scorul la 1-1. În cele din urmă, Milisavljevic a înscris şi el în minutul 81, iar moldovenii au luat toate punctele.
Antena3.ro

×
x close