Astra a avut prima mare ocazie a partidei, în minutul 10, când Miranda nu a reuşit să trimită în poartă centrarea excelentă a lui Strătilă. După câteva secunde, acţiunea s-a mutat în celălalt careu, însă Kapetanos a tras pe lângă din poziţie favorabilă.
Clujenii au deschis scorul la sfârşitul primul sfert de oră al partidei, noua achiziţie Sougou învingându-l pe Cezar Lungu cu un şut spectaculos în diagonală.
Kubala a fost la un pas să egaleze în minutul 27, dar şutul său din apropiere a trecut peste, iar Renan a avut ultima şansă importantă înainte de pauză, o execuţie în forţă de la distanţă care nu a prins spaţiul porţii.
Repriza a doua a fost săracă în evenimente, iar atunci când acestea au apărut i-au avut ca protagonişti pe clujeni. Debutantul Sougou şi-a completat seara foarte bună cu o bară (60) şi cu o deviere inteligentă, devenită pasă decisivă pentru golul lui Nuno Diogo (69), care a dus scorul la 2-0.
De cealaltă parte, singurul moment în care elevii lui Tibor Selymes au dat ceva emoţii gazdelor a venit în minutul 82, dar lovitura de cap a lui Fatai a trecut la mare distanţă de poarta lui Nuno Claro. Mult prea puţin pentru ambiţiile mari anunţate de ploieşteni.
CFR: Nuno Claro - Lionn, Nuno Diogo, Rada, Camora - Peralta, G. Mureşan, Renan Garcia - Sougou (Hora 89), Kapetanos (Bud 65), Bastos (Nicoară 74)
Astra: Lungu - Mihalache, Bruno Miguel, L. Goian, Junior Moraes - Strătilă, N"Doye, Kubala (Seto 78), C. Matei (Tigoianu 25, Rusu 86) - Fatai, Miranda.