"Dacă va primi 6 luni va rămîne la Fiorentina, altfel va pleca. Adrian va plăti o amendă, pentru că Fiorentina a fost privată de serviciile lui şi poate că ar fi ajuns în sferturile de finală şi mai sus în campionat. Clubul s-a comportat în cel mai bun mod faţă de jucător.", a declarat fostul impresar pentru gsp.
Ipoteza a fost lansată joi de cotidianul italian La Repubblica. Jurnaliştii italieni au anticipat că, în cazul unei suspendări de durată, Fiorentina îi va cere daune lui Adrian Mutu pentru faptul că a privat echipa de serviciile sale.
"Este posibil ca în cazul unei suspendări lungi Fiorentina să ia decizia de a cere daune jucătorului. În orice caz, în iunie, Mutu va fi cedat, iar preţul va fi direct proporţional cu perioada de suspendare. În urmă cu doi ani, Mutu putea trece la AS Roma pentru circa 20 de milioane de euro, iar în prezent, dacă jucătorul va pleca, Fiorentina va primi mai puţin de jumătate", au notat italienii.
Antena3.ro