Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Hagi poate fi mândru. Academia de fotbal ce-i poartă numele şi-a început activitatea

Hagi poate fi mândru. Academia de fotbal ce-i poartă numele şi-a început activitatea

2 minute de citit Publicat la 17:02 06 Apr 2009 Modificat la 17:02 06 Apr 2009
Hagi poate fi mândru. Academia de fotbal ce-i poartă numele şi-a început activitatea
Fostul căpitan al echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi, se poate bucura că proiectul său de mare anvergură prinde contur. "Academia de Fotbal Gheorghe Hagi" s-a lansat oficial luni şi se anunţă drept unul dintre cele mai ambiţioase astfel de proiecte din fostul bloc comunist. Academia "Regelui" este o parte a proiectului TTT, "Timp, Tineri, Talent", care are un buget de peste zece milioane de euro.
Gheorghe Hagi a declarat, în mai multe rânduri, că vrea să îşi arate recunoştinţa pentru sprijinul pe care l-a primit la rândul lui la începutul cariere, iar soluţia pe care a găsit-o a fost demararea acestui proiect pretenţios. Proiectul este destinat, spune Hagi, iniţierii şi formării ca jucători de fotbal a copiilor şi tinerilor care dau dovadă de talent, şi păstrarea lor la Academie până când sunt pregătiţi pentru fotbalul mare.
"Prin acest proiect vreau să dau înapoi fotbalului măcar o parte din succesul pe care eu l-am avut de-a lungul carierei mele. Acest proiect va fi măsura recunoştinţei mele faţă de toţi cei care au avut încredere în mine şi m-au susţinut de la primii paşi în fotbal şi până la retragere. Acum a venit momentul ca şi eu să ofer cât mai multor copii şansa de a se pregăti la cel mai înalt nivel şi de a avea performanţe mai mari decât ale mele", a precizat Hagi pentru Mediafax.
Academia îşi va desfăşura activitatea pe un teren din judeţul Constanţa, care urmează să aibă nouă terenuri de fotbal şi trei corpuri de clădire, dar şi o sală de sport. Proiectul nu se opreşte aici, Academia urmând să aibă şi o echipă de fotbal care va fi înscrisă în Liga a III-a, numită Viitorul, pentru care vor juca juniorii cei mai buni ai lui Hagi de la grupele mai mari de vârstă. Cei mai mici copii care vor fi luaţi sub aripă de Hagi vor avea 7 ani, iar cei mai buni vor sta până la 18 ani.
Cel mai prolific jucător din istoria "tricolorilor" a declarat că s-a inspirat după modelul academiei de fotbal a clubului Ajax Amsterdam, cea mai bună din lume, atunci când a gândit proiectul "Academia de Fotbal Gheorghe Hagi". În doar doi ani, "Regele" vrea ca proiectul său să devină cea mai importantă din Europa Centrală de Est, bugetul de 10 milioane de euro fiind un bun început în acest sens.
"Inspiraţia a fost clubul Ajax Amsterdam, club care produce cei mai mulţi jucători în Europa, club la care a evoluat şi idolul meu, Johann Cruyff. De la această academie nu vor pleca jucători în probe când va fi cazul să fie solicitaţi de alte formaţii", a declarat fostul internaţional.
Antena3.ro

×
x close