Ioan Andone a reuşit să pună Rapid pe drumul cel bun, giuleştenii învingând cu 2-1 în deplasare pe Internaţional Curtea de Argeş. Piteştenii au deschis scorul în minutul 9, când Băcilă a marcat cu un şut din careu, şi au condus la pauză. În repriza a doua, Andone i-a motivat excelent pe rapidişti, care au întors rezultatul în şapte minute prin Grigorie şi Săpunaru.
Oaspeţii au egalat în minutul 51, prin Grigorie, care a primit, nemarcat, mingea venită de pe partea dreaptă şi a înscris cu un şut expediat de la şapte metri, pentru ca Săpunaru să înscrie cu capul după lovitura liberă a lui Spadacio. "Acestă victorie i-o dedic soţiei mele care de 9 ani mă sprijină în tot ceea ce fac. Reuşita de astăzi din meciul cu Internaţional este foarte importantă pentru mine şi este dedicată scumpei mele fetiţe. Le mulţumesc tuturor celor care au crezut şi cred în mine şi le doresc tuturor suporterilor rapidişti un Paşte Fericit", a declarat Săpunaru la finalul partidei.
Mircea Bornescu i-a dedicat victoria noului tehnician rapidist, declarând că nu credea în acesta, dar că Andone "a ştiut să ne ridice moralul şi ne-a readus cu picioarele pe pământ, de asta este cel mai bun antrenor din ţară. Nu eram fanul dumnealui, dar de acum încolo voi fi".
Andone a precizat că de acum înainte va şti ce are de făcut şi şi-a exprimat speranţa că domnul Copos este mulţumit de el. "Dacă vom continua din vară, bine, daca nu, nici o problemă. Mi-a propus un plan pe trei ani şi este tentant, dar vom vedea", a spus Andone.
Au evoluat echipele:
Internaţional Curtea de Argeş: 12. M. Popa - 15. G. Matei, 3. Viera, 27. Pintilii, 24. Frăsineanu - 2. Băcilă, 14. Voiculeţ (8. Vezan '85), 28. Menassel, 5. E. Kone - 7. Răduţ (11. Stoianof '60) - 9. Apostu. Antrenor: Ionuţ Badea.
Rapid Bucureşti: 33. Bornescu - 21. Săpunaru (10. Herea '82), 3. R. Fernandes, 23. M. Constantin, 16. Ciz - 2. Helder, 15. Lazăr, 20. Grigorie (6. Matic '73), 7. Cesinha - 30. Spadacio, 27. Gauracs (11. Ioniţă '46). Antrenor: Ioan Andone.
Antena3.ro