?S-a vorbit despre o eventuală venire a lui Goian încă de acum o lună şi jumătate. Trebuie să ne întărim apărarea, pentru că în sezonul trecut acolo am avut cele mai mari probleme?, a declarat Rednic, citat de ProSport.
Negocierile dintre cele două părţi au fost reluat acum câteva zile, când s-a vorbit despre un schimb între Andrei Cristea şi Dorin Goian, dinamoviştii urmând să achite şi o diferenţă de 200.000 de euro.
Altfel, Steaua caută soluţii şi la Rapid, Bozovic, Cesinha şi chiar Herea putând să joace din nou sub conducerea lui Cristiano Bergodi.
Antena3.ro