Este curioasă decizia clubului roş-albastru de a-l lăsa pe jucător să plece, în condiţiile în care criza de efectiv în atacul Stelei este critică. Astfel, conducerea a mai rămas fără un posibil marcator după plecarea brazilianului Arthuro. "Roş-albaştrii" s-au mai despărţit în ultimul timp de jucători precum Victoraş Iacob, Dorel Zaharia, Nicolae Dică, Cyril Thereau sau Adrian Neaga, dintre care doar Dică şi Thereau au adus venituri substanţiale pentru club în urma plecării.
Relaţia dintre Badea şi conducerea Stelei s-a stricat iremediabil în momentul în care jucătorul, trimis cu împrumut la Panserraikos, în Grecia, a desfăcut contractul fără acordul grupării militare şi s-a întors în curtea Stelei.
"Eu m-am întors la Steaua cu inima deschisă, dar văd că nu am fost dorit, aşa că voi pleca în China. Oricum, contractul cu Panserraikos expira în vară şi nu cred că puteam să joc la Steaua până atunci" a declarat Vali Badea atunci când a aflat că şi-a găsit echipă în China şi se va despărţi de Steaua pentru încă zece luni, pentru prosport.ro.
Motivele plecării nu sunt deloc misterioase pentru cei care au urmărit situaţia lui Vali Badea.
?Nu avem nevoie de serviciile tale. Ai reziliat contractul cu echipa din Grecia de capul tău fără a ne anunţa şi pe noi. O să mergi la a doua echipă a clubului pentru a te pregăti acolo?, l-a întâmpinat preşedintele Stelei, Argăseală, pe jucătorul problematic.
Şi într-adevăr, aşa a fost. Tehnicianul Lăcătuş oricum nu conta pe serviciile lui Badea, iar conducerea vroia să scape de el din cauza salariului considerat mare, de 150.000 de euro pe sezon. Jucătorul teleormănean s-a antrenat şi cu echipa a doua a Stelei şi a fost trecut. Jucătorul nu a acceptat reducerea salariului impusă de club, potrivit prosport.ro.
Valentin Badea s-a născut în 1982 la Alexandria şi a venit la Steaua în 2006.În cele 50 de meciuri disputate pentru "roş-albaştri", el a marcat 15 goluri. Dintre acestea, Badea a devenit favorit al steliştilor pentru cele două reuşite din meciul Steaua-Standard Liege din 23 august 2006, în urma căruia militarii s-au calificat în grupele Ligii Campionilor pentru prima oară după zece ani de absenţă de la masa bogaţilor.
foto: Intact Images
Antena3.ro