În meciul cu Braşov "am avut altă atitudine înainte de a primi gol şi după ce am primit gol am jucat într-adevăr fotbal. Mă refer la ambiţie, la agresivitate. Şi mă întreb de ce? Tonul de agresivitate la echipă, am făcut eu aşa o analiză, era dat acum câţiva ani de Mirel Rădoi sau Sorin Paraschiv. A plecat Paraschiv, a rămas Mirel Rădoi. Acum a plecat şi el şi nu mai avem acel jucător. Ar putea fi Ghionea, dar el e fundaş, nu poate da tonul de agresivitate. El e în spatele frontului. Tonul e dat de mijlocaş sau chiar de atacant. Deşi nu se poate compara cu Mirel, Lovin ar putea da tonul, că el e mai ambiţios, dar nu ştiu dacă intră în vederile lui Lăcătuş", a declarat Becali.
Patronul Stelei a spus că se va ocupa de "acest element care lipseşte la echipă". "Nu mă bag peste echipă, dar mă voi ocupa de motivare, de moral, de atitudine", a spus Becali, după care a venit cu un exemplu... năucitor. "Una din metode, de exemplu, deşi nu o să o creadă nimeni, este că le voi spune că: Mă, băieţi, nu mă mai interesează campionatul. Nu o să creadă nimeni, nu o credeţi nici voi, nici eu. Dar poate văd şi ei conferinţa şi or să vadă că e doar o metodă, că noi de fapt tot la campionat tragem. E un joc d'ăsta psihologic", a încheiat Becali.
Vedeţi ce a declarat Becali:
În cadrul aceleiaşi conferinţe, Gigi Becali i-a luat apărarea şi angajatului său Valeriu Argăseală, despre care s-a spus că este un preşedinte prost. "Dacă le dăm un test, Borcea ia nota minus unu şi Argăseală ia nota zece", a declarat Becali.
Vedeţia declaraţia integrală în clipul video:
Antena3.ro