Adrian Ilie, ultimul manager general plecat din Ghencea, nu este nici el unul dintre favoriţii omului de afaceri. Acesta a declarat că, deşi nu are resentimente pentru Stoica şi Ilie, aceştia au fost ţinuţi la club mai mult din prietenie, întrucât aportul lor nu era unul semnificativ.
?Performanţele au venit cu Meme, dar şi fără el am avut succes. Meme ce mare lucru a făcut? I-a adus pe Bănel Nicoliţă şi pe Ochiroşii, cam asta. Vreau să vă mai spun ceva, lucru pe care i l-am spus şi personal: eu îl ţineam la Steaua mai mult ca prieten, nu aveam mare nevoie de el?, a precizat patronul Stelei.
Transferurile făcute sub conducerea lui Mihai Stoica au fost, într-adevăr, îndelung criticate de către patronul stelist, exemple concludente de "rateuri" ale lui Stoica fiind, în opinia lui Becali, jucători precum Elton, portarul Andrey, Klemi Şaban sau Bogdan Panait.
?Nu am nimic cu Adi Ilie, el săracul a fost bine intenţionat şi a vrut să facă treabă, dar până la urmă ce a făcut la Steaua? A avut atâţia bani pentru transferuri şi ce a făcut? Numai mai vreau să vorbesc de el, deoarece jucătorii români tot eu i-am adus la echipă?, a declarat Gigi Becali pentru sport.ro atunci când a fost întrebat despre cel supranumit "Cobra".
Mihai Stoica a lucrat la clubul din Ghencea timp de cinci ani, între 2002 şi 2007, timp în care a ocupat, menţionează prosport.ro, posturile de preşedinte, director executiv şi manager general. Adrian Ilie, în schimb, nu a stat decât un an la gruparea roş-albastră, în sezonul 2007-2008. Cel mai mare merit al lui Ilie este crearea unui departament profesionist de scouting, condus de Mario Branco. Acesta a fost, însă, închis după plecarea lui Adrian Ilie de la Steaua.
Antena3.ro