"E greu pentru Răzvan Lucescu să facă un grup când mereu lipsesc mulţi jucători. După Hagi, fotbalul românesc este în cădere liberă. Suntem pe o pantă descendentă de când s-a retras el. Mi-e greu să cred că ar fi fost altceva cu Mutu. Ne-a ajutat prea puţin în ultimii zece ani", a spus Ghioane la o conferinţă de presă din cantonamentul din Austria al "tricolorilor".
Dezamăgit de prestaţia echipei din ultimele trei meciuri amicale, cu Israel, Ucraina şi Macedonia, Ghioane consideră că România nu poate spera să depăşească Franţa în grupa de calificare pentru Campionatul European din 2012 şi că trebuie să se concentreze să bată Bosnia.
"Trebuie să fim realişti. Ne batem cu Bosnia pentru locul trei", a adăugat Ghioane, potrivit Mediafax.
România va întâlni în grupa D de calificare la Campionatul European din Polonia şi Ucraina echipele Franţei, Bosniei, Belarusului, Albaniei şi Luxemburgului.
Antena3.ro