Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Gheorghe Hagi, în război cu FRF. "De ce să facem doar noi ce vor ei?"

Gheorghe Hagi, în război cu FRF. "De ce să facem doar noi ce vor ei?"

1 minut de citit Publicat la 16:31 03 Mar 2016 Modificat la 16:31 03 Mar 2016
gica hagi.jpg
Gica Hagi a avut un mesaj virulent catre conducerea Federatiei Romane de Fotbal si catre Anghel Iordanescu, dupa ultima decizie luata si a inaintat o solicitare publica, scrie ziare.com.

Regele s-a dezlantuit dupa ce a aflat ca FRF a impus cluburilor din Liga 1 sa foloseasca titular un jucator sub 21 de ani in fiecare meci din sezonul urmator.

Chiar daca Viitorul nu are probleme in a gasi astfel de jucatori, Hagi a fost nemultumit de faptul ca nicio echipa din Liga 1 nu a fost consultata inainte de luarea deciziei.

Mai mult, desi reprezentantii cluburilor din Liga 1 in Comitetul Executiv s-au opus, FRF a impus aceasta regula.

"Noi primim direct ordin sa bagam jucatori. Ok, dar si eu propun! Sa bage si ei trei jucatori sub 21 de ani la turneul final. Daca-i baga la Europene, sunt de acord! Dar sa-i bage! Sa-i bage! Ii pup daca-i baga. Sa n-aiba nici ei teama! Sa bage jucator de U-21 titular la Europene.

Hai sa vedem si noi... Nu doar de 34-35 de ani. Eu asta le propun! Eu sunt de acord, dar sa bage si ei trei jucatori sub 21 de ani. Titulari! E proiect de viitor, sa facem echipa mare, sa ne ducem, nu? E o propunere de-a lui Hagi! Daca tot ne-am calificat si nu vrem sa fim campioni europeni, sa bage trei jucatori. Pai, de ce sa facem doar noi cluburile ce vor ei?", a spus Hagi intr-o conferinta de presa.

Hagi a continuat, mentionand ca jucatorii de la Viitorul sunt marginalizati cand se face selectia.

"Oricum n-o sa se intample, e presiunea mare! Si daca ar face, n-o sa fie de la Viitorul. N-o sa fie de la Viitorul, stati linistiti! Ca si la loturi... N-avem noi jucatori de lot national!", a completat Hagi.

Cluburile din Liga 1 s-au aratat revoltate de decizia FRF, intrucat loturile ar trebui incarcate cu trei jucatori sub 21 de ani pe acelasi post, in cazul unor schimbari sau accidentari.

×
x close