Între timp, Gaz Metan îşi juca soarta de a rămâne în prima ligă. Ei erau la un punct de primul loc care le asigură prezenţa în Liga I şi în sezonul următor. În acest sezon, formaţia a reuşit meciuri bune cu greii Dinamo, Timişoara şi Unirea Urziceni .
După ce a reuşit prestaţii convingătoare în faţa celor mai importante echipe ale campionatului, Gaz Metan joacă astăzi ultimul mare meci al sezonului. Elevii lui Cristi Pustai, reintraţi în cărţile salvării de la retrogradare după victoriile obţinute cu CS Otopeni şi Gloria Buzău, vor să profite de tensiunile de la Rapid şi să obţină un nou rezultat bun în faţa uneia dintre formaţiile cu pretenţii din Liga I.
Din şapte partide disputate anterior între cele două formaţii, medieşenii nu au reuşit să câştige nici un meci în compania giuleştenilor, obţinând un singur rezultat de egalitate, în 2000.
Dar istoria a fost scrisă în acest an, după ce ceferiştii nu au putut lua nici un punct de la Mediaş. Înaintea meciului brazilianul Eric de Oliveira le transmitea rapidiştilor:
"Nu ne gândim decât la victorie, suntem pregătiţi să-i ardem! De meciul acesta poate depinde în bună măsură salvarea noastră de la retrogradare. Voi fi fericit dacă voi reuşi să marchez în poarta lui Andrade".
Iar cuvintele acestuia s-au adeverit. Rapidul s-a ars în deplasarea de la Mediaş. Debutul partidului avea să fie un preambul la ce avea să urmeze. Gazul a avut două ocazii în primele cinci minute de joc, prin Cristian Bud, care a fost cu siguranţă omul meciului.
Tot el dă milimetric pe lângă poartă, cu o lovitură de cap, la jumătatea primei reprize. În acelaşi timp, Rapidul a replicat cuo dominaţie sterilă, fără să-şi creeze ocazii mari de gol.
După circa jumătate de oră de joc bun, cele două formaţii s-au relaxat, aşteptând pauza.
Reluarea jocului a adus şi trăsnetul ce a lovit pe Rapid. După o fază notabilă creată de oaspeţi prin J.P Pinto, care a scăpat singur spre poarta lui Vâtcă, dar nu reuşeşte să înscrie, Gaz Metan arată ce poate
În minutul 57, Bud deschide scorul pentru gazde cu un lob de efect peste Andrade, din prima, după o pasă excelentă a lui Eric.
Brazilianul Cesinha a părăsit terenul accidentat în minutul 68, acuzând dureri musculare puternice la piciorul drept.
Oaspeţii au avut o bară în minutul 87, atunci când Răduţă a vrut să centreze, însă mingea a prins o traiectorie ciudată şi s-a lovit de stâlpul din dreapta lui Vâtcă.
Atacantul Cristian Bud (24 de ani) a ajuns la a cincea reuşită în acest sezon, după ce a fost transferat în iarnă de la Liberty Oradea. Fotbalistul a bifat până acum 10 partide pentru formaţia sibiană, primele sale jocuri în primul eşalon.
Gaz Metan Mediaş a obţinut prima victorie din istorie în Liga I în faţa Rapidului.
Gaz Metan Mediaş a urcat pe locul 13 în clasamentul Ligii I după victoria în faţa Rapidului, având 30 de puncte. Astfel, formaţia sibiană a revenit pe un loc neretrogradabil pentru prima oară în ultimele şase luni. În schimb, giuleştenii se află pe 7, cu 45 de puncte.
Antena3.ro