Mediaşul a arestat mingea încă din debutul meciului, dar prima jumătate de oră nu a adus ocazii clare pentru echipa gazdă. Cele mai periculoase momente la poarta lui Cernea i-au avut ca protagonişti pe Dan Roman, care nu a ajuns la centrarea lui Pârvulescu, pe Eric, blocat de Ioniţă la o pasă a aceluiaşi Pârvulescu, şi pe Todea, care nu a reuşit să înscrie cu un şut din interiorul careului.
Singura încercare a Unirii de a ameninţa poarta lui Pleşca, şut peste de la marginea careului, a părut să aibă rolul de a-i înfuria pe elevii lui Puştai, care au făcut un ultim sfert de oră de repriză incredibil. După ce Mera a respins de pe linia porţii lovitura de cap a lui Dan Roman, iar Bawab a încercat o scăriţă la capătul unei acţiuni personale splendide, a venit şi deschiderea scorului.
Pârvulescu a primit o minge pe partea stângă, a centrat perfect pentru Alex Munteanu, iar mijlocaşul gazdelor l-a învins cu o execuţie simplă pe Cernea. Gazul nu s-a oprit aici şi, imediat după gol, Eric a scăpat singur spre poartă, dar şutul său a trecut puţin pe lângă poartă. Dacă fanii aredelenilor au crezut că ratarea brazilianului a fost mare, cu siguranţă şi-au schimbat părerea după numai câteva minute, atunci când Hoban şi Dan Roman au lovit bara la aceeaşi fază.
Ardelenii nu au păstrat ritmul din prima parte la revenirea de la vestiare, dar au continuat să rateze ocazii importante. Pârvulescu a tras peste din mijlocul careului, Hoban nu a prins spaţiul porţii cu o lovitură de cap din apropiere, în timp ce Eric a trimis pe lângă din situaţie favorabilă.
Odată cu trecerea timpului, echipa lui Marian Pană a prins curaj şi a devenit tot mai prezentă în jumătatea adversă, fără a-şi crea însă ocazii importante. Gazdele au ştiut să profite de spaţiile mai mari din apărarea ialomiţenilor şi, cu zece minute înainte de final, Liţu a reluat cu capul centrarea lui Hoban, execuţie la care Cernea nu a mai putut interveni. Oaspeţii nu au renunţat nici după primirea celui de-al doilea gol, dar Pleşca le-a refuzat bucuria reuşitei de onoare cu o intervenţie superbă la lovitura liberă a lui Rusescu.
Gaz Metan: Pleşca - Hoban, Akaki, Lazăr, Buzean - Todea - Al. Munteanu (Dudiţă 61), Eric, Pârvulescu - Roman (Liţu 73), Bawab (Bozeşan 57)
Unirea: Cernea - Buşcă, Epaminonda, Ioniţă (Scărlătescu 60), Mera, Toşca - Tobă (Ţene 80), Pătraş, Muzac (Marcu 86), Senin - Rusescu.