Cazul Varga-Bălan se întoarce la LPF. Decizia, una foarte bună pe oficialii bănăţeni, care au sărit ca arşi atunci când LPF a declinat competenţa în favoarea FRF, nu face decât să prelungească aşteptarea unei decizii. Înainte de a înmâna cazul LPF, CNSL din cadrul Federaţiei a luat o decizie importantă, aceea de a lua act de renunţarea clubului de pe Bega la pretenţia de a câştiga meciul cu 3-0, la masa verde, potrivit Mediafax.
Rapid a câştigat pe teren partida din Giuleşti cu FC Timişoara, cu scorul de 1-0, întâlnire în care au debutat la Rapid Dacian Varga şi Tiberiu Bălan. După meci, preşedintele CA al FC Timişoara, Marian Iancu, a reclamat la LPF dreptul de joc al celor doi jucători, invocând că vizele de joc acordate în primă instanţă au fost retrase chiar înaintea partidei. Aducerea celor doi fusese făcută după încheierea perioadei de transferuri, în virtutea unei reguli care permite aducerea de jucători în eşaloanele inferioare. Astfel, George Copos i-a înrolat pe cei doi la Rapid III şi i-a mutat, apoi, la echipa mare, trimiţându-i pe teren cu prima ocazie.
Antea3.ro