Federaţia Română de Fotbal a luat joi o măsură, prin intermediul Comitetului de Urgenţă, prin care persoanele din fotbal care mai dau declaraţii defăimătoare sau jignitoare vor fi declarate "persona non grata". Decizia vine după un nou conflict suburban între patronii echipelor Steaua şi FC Vaslui, Gigi Becali şi Adrian Porumboiu.
"În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Statutul FRF, Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal:
1. Ia act de declaraţiile jignitoare şi calomnioase făcute de oficiali ai cluburilor, de finanţatori sau de persoane a căror apartenenţă la anumite cluburi este de notorietate, la adresa altor oficiali;
2. Constată faptul că aceste declaraţii aduc grave prejudicii imaginii fotbalului şi că ele au devenit un fenomen cronic, care alterează esenţial climatul de sportivitate şi fair-play;
Dată fiind gravitatea acestui fenomen, pentru contracararea sa fermă, începând cu data de 7 iulie 2010, se aprobă aplicarea următoarelor măsuri:
a) Supravegherea operativă a activităţii Comisiilor de Disciplină ale FRF şi LPF, pentru a urmări modul în care acestea aplică sancţiuni disciplinare persoanelor care jignesc sau calomniază.
b) Monitorizarea persoanelor care au recidivat în declaraţii jignitoare sau calomnioase, în scopul ca acestea să suporte cele mai grave sancţiuni ce pot fi aplicate, respectiv, excluderea din activitatea fotbalistică sau declararea "persona non grata"", a comunicat Federaţia Română de Fotbal.
Antena3.ro