Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FRF dă un vot de încredere Comisiilor şi reconfirmă şefii acestora, cu Daniel Cernat în frunte

FRF dă un vot de încredere Comisiilor şi reconfirmă şefii acestora, cu Daniel Cernat în frunte

1 minut de citit Publicat la 17:37 08 Iun 2009 Modificat la 17:37 08 Iun 2009
FRF dă un vot de încredere Comisiilor şi reconfirmă şefii acestora, cu Daniel Cernat în frunte
Daniel Cernat rămâne şi în sezonul viitor preşedintele Comisiei de Disciplină a FRF, Comitetul Executiv al forului fotbalistic român acordându-i şansa se a judera în acelaşi fel litigiile şi în ediţia viitoare a Ligii I. Cele trei comisii federale au, în mare măsură, aceeaşi componenţă ca în sezonul ce stă să se încheie. În aceeaşi sedinţă, conducerea FRF a decis şi alcătuirea Comisiei Centrale a Arbitrilor conduse din 15 iunie de Aron Huzu.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, pe site-ul oficial, componenţa comisiilor pentru sezonul care urmează. Comisia de Disciplină a FRF, care a fost acuzată deseori în acest an că este pro-dinamovistă, va fi condusă de acelaşi om ca până acum, Marin Daniel Cernat. Vicepreşedinte al comisiei va fi, în continuare, Mircea Dridea, în timp ce Victor Cicu, Lucian Ghiţă şi Nicolae Oaidă vor fi membri, doar ultimul fiind nou în această poziţie.
Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor nu suferă nici ea schimbări notabile, preşedinte urmând să rămână Gabriel Manu. Ionuţ Matei, Adrian Ion, Andrei Duţu, Marcelina Gherman, Elena Ramona Dinu şi Florentina Drăghici sunt noii şi vechii membrii ai acestui organ. Comisia de Recurs va fi condusă de Dorin Sabău, Elena Stoian fiind vicepreşedinte, cu Marcel Vrabie, Daniela Mândruţă şi Eduard Poppa ca membri, potrivit sursei citate.
În aceeaşi şedinţă, FRF a validat propunerile lui Aron Huzu pentru posturile cheie din Comisia Centrală a Arbitrilor, formula finală valabilă din 15 iunie fiind: Aron Huzu (preşedinte), Dan Lăzărescu (vicepreşedinte), Mircea Neşu, Mircea Salomir şi Octavian Streng (membri). Biroul Executiv al CCA va fi alcătuit din Aron Huzu, Dan Lăzărescu şi Mircea Neşu, în timp ce Daniel Diaconu va fi secretar executiv iar Vlad Enăchescu purtător de cuvânt.
Antena3.ro

×
TOP articole
x close