Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FCM Târgu Mureş - Oţelul 1-0: Pas greşit pentru lider

FCM Târgu Mureş - Oţelul 1-0: Pas greşit pentru lider

1 minut de citit Publicat la 17:43 12 Mar 2011 Modificat la 17:43 12 Mar 2011
FCM Târgu Mureş - Oţelul 1-0: Pas greşit pentru lider
FCM Târgu Mureş a învins pe teren propriu cu scorul de 1-0 pe Oţelul Galaţi, actualul lider al Ligii I. Unicul gol al partidei a fost înscris în minutul 65 de Diego Ruiz.
 
Prima repriză a meciului de la Târgu Mureş a însemnat o luptă surdă la mijlocul terenului şi un duel tactic în care fiecare echipă a aşteptat greşeala celeilalte. În aceste condiţii, ocaziile cu adevărat importante au lipsit aproape cu desăvârşire. Antal, în minutul 20, şi Zaharia, minutul 41, au fost cel mai aproape de gol înainte de pauză.
 
Aspectul jocului nu s-a schimbat nici în partea secundă, cel puţin până în momentul în care gazdele au reuşit să deschidă scorul. Florin Dan a pasat excelent pentru Ruiz, iar atacantul argentinian, intrat în teren de puţin timp, l-a învins pe Grahovac cu un şut în diagonală.
 
După primirea golului, gălăţenii s-au aruncat în atac şi ar fi putut egala prin Paraschiv, care a trimis puţin pe lână poartă, şi Râpă, al cărui şut-centrare a fost deviat în corner de Munteanu. Oţelul pierde la Târgu Mureş, însă rămâne pe primul loc în Liga I, în timp ce echipa lui Ioan Ovidiu Sabău face 26 de puncte şi urcă pe poziţia a noua.
 
FCM: Şteţca - Rus, Iencsi, Br. Fernandes, Topici - Vasilache, Issa Ba, Fl. Dan, Astafei (Dan Matei 85) - Didi (Munteanu 72), Zaharia (Ruiz 53)
 
Oţelul: Grahovac - Sălăgeanu, Perendija, Sg. Costin, Râpă - Silviu Ilie (Bus 69), Giugiu, I. Neagu (Viglianti 69), Antal (Punosevac 81) - Paraschiv - Pena.

×
x close