Oaspeţii au avut prima ocazie a meciului, prin Zaharia, care a anunţat deschiderea scorului din minutul 13, când Iencsi a profitat de greşeala lui Cernea şi a marcat. Elevii lui Sabău au continuat să se afle la conducerea jocului, dar fără a mai pune în pericol poarta ialomiţenilor. Gazdele au devenit mai prezente în jumătatea adversă după ce Octavian Grigore l-a înlocuit pe Apostol cu Mihalcea şi chiar ar fi putut egala prin Rusescu, atacantul Unirii dându-i emoţii lui Şteţca.
Partea a doua a început cu un şut periculos al lui Vasilache, la care fosta campioană a replicat cu o acţiune periculoasă a lui Rusescu. Didy ar fi putut face 2-0, dar şutul său a ocolit de puţin poarta lui Cernea, câteva minute mai târziu Iencsi reuşind din nou să înscrie, însă golul său a fost anulat pentru offside.
Cu excepţia lui Rusescu, niciun alt jucător al Unirii nu a mai reuşit să fie periculos pentru poarta oaspeţilor. Mai mult decât atât, ialomiţenii au rămas şi în inferioritate numerică, după ce Epaminonda Nicu a fost eliminat cu zece minute înainte de final, uşurând astfel sarcina ardelenilor. Ruiz şi Astafei au avut ultimele ocazii ale mureşenilor, care câştigă trei puncte importante, cu care urcă până pe locul 10 al clasamentului.
Unirea: Cernea - Homei, E. Nicu, Mera, Lupu - Pădureţu (Scărlătescu 62), Muzac, Apostol (Mihalcea 28), Onicaş, Senin (Toşca 85) - Rusescu
FCM: Şteţca - Rus, Bruno Fernandes, Iencsi, Topic - Vasilache, Fl. Dan, Issa Ba, Astafei - Zaharia (Vârtic 81), Didy (Ruiz 75).