Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FC Vaslui remizează cu Poli Timişoara şi ratează şansa de a deveni lider

FC Vaslui remizează cu Poli Timişoara şi ratează şansa de a deveni lider

2 minute de citit Publicat la 21:29 05 Mai 2011 Modificat la 21:29 05 Mai 2011
FC Vaslui remizează cu Poli Timişoara şi ratează şansa de a deveni lider
Foto: gsp.ro
FC Vaslui a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul de pe teren propriu cu Poli Timişoara şi ratează în acest fel şansa de a urca pe primul loc în Liga I. Gazdele au deschis scorul prin autogolul lui Dan Alexa, bănăţenii reuşind să înscrie câteva minute mai târziu după un contraatac finalizat de Goga.
 
Dacă ne-am fi luat după declaraţiile lui Marian Iancu din ultima vreme, meciul de la Vaslui n-ar fi trebuit să se dispute, pentru că CCA nu a schimbat decizia iniţială şi l-a trimis pe Alexandru Deaconu să arbitreze una dintre confruntările decisive pentru titlu. Dar nimeni nu-l mai crede pe patronul Timişoarei, astfel că publicul vasluian a umplut stadionul, simţind miros de primul loc şi de Liga Campionilor.
 
Elevii lui Hizo şi-au răsplătit fanii cu un start în forţă, voleul lui Raul Costin din minutul 2 fiind respins cu greu de Taborda. Însă şi Poli vrea titlul, aşa că replica nu s-a lăsat aşteptată. Sepsi a accelerat pe partea stângă, a ridicat capul cât să-l vadă pe Goga şi a centrat direct pe fruntea micului jucător timişorean, dar lovitura de cap a acestuia a fost scoasă practic de pe linie de Cânu.
 
Două ocazii mari în primele zece minute. Exact ce se aştepta de la un derby. Dar şi un simplu foc de paie. Parcă speriate de începutul furibund, cele două echipe au devenit mai interesate mai mult să nu primească gol, astfel că situaţiile periculoase au lipsit aproape cu desăvârşire până la pauză. Doar Zicu, încercare nereuşită de foarfecă, Pavlovic şi Campano, ambii cu şuturi în forţă care au trecut puţin pe lângă, au mai făcut publicul să tresară.
 
Hizo a mutat ofensiv în startul părţii secunde, Yero Bello pentru Pavlovic, dar efectele nu s-au văzut. Primele 20 de minute ale reprizei nu au adus nicio fază importantă, ci doar un joc lent, previzibil, fără nerv şi cu multe greşeli. Tot dintr-o greşeală, nici nu se putea altfel, a venit şi deschiderea scorului. Mingea a ajuns pe dreapta la Ghencev, fundaşul bulgar a centrat şutat şi în forţă, iar Alexa a pus un picior nefericit pentru 1-0.
 
Timişoara a răspuns furios. Luchin a tras slab din apropiere, Kuciak reuşind să respingă, apoi portarul slovac a deturnat în corner şi şutul lui Zicu. Vasluiul nu a înţeles avertismentul, a continuat să forţeze şi, după un contraatac fulgerător, Goga a restabilit egalitatea. Ca la un semn, elevii lui Dusan Uhrin jr. s-au oprit, senzaţia fiind că remiza era tot ceea ce-şi doreau de la acest meci.
 
Vasluienii nu puteau însă să fie mulţumiţi şi au reluat ofensiva la poarta lui Taborda. Milisavljevic a tras puţin peste, Wesley i-a testat reflexele goalkeeperului timişorean, dar cel mai aproape de gol a fost Yero Bello, care a trecut la numai câţiva centimetri de mingea centrată inteligent de Milanov. S-a încheiat 1-1, un rezultat de pe urma căruia poate profita ddoar Oţelul, în eventualitatea în care gălăţenii înving pe teren propiu pe Universitatea Craiova.
 
FC Vaslui: Kuciak - Ghencev, Cânu, Papp, Milanov (Pouga 89) - Campano (Milisavljevic 53), R. Costin, Pavlovic (Yero Bello 56), Sânmărtean - Wesley, Adailton
 
Poli: Taborda - Luchin, Burcă, Ghionea, Sepsi - Goga, Bourceanu, Alexa, Ignjatijevic - Zicu (Cisovski 90+1), Rickets (Axente 21, Magera 90+3).

×
x close