Antena 3 CNN Sport Fotbal intern FC Vaslui - Poli Timişoara 0 - 1. ?Punctele sunt importante?

FC Vaslui - Poli Timişoara 0 - 1. ?Punctele sunt importante?

1 minut de citit Publicat la 23:59 20 Sep 2009 Modificat la 23:59 20 Sep 2009
FC Vaslui - Poli Timişoara 0 - 1. ?Punctele sunt importante?
Timişoara reuşeşte să câştige meciul cu Vasluilui, după trei remize consecutive, în timp ce gazdele sunt la primul meci pierdut acasă.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Dorin Goga '56.

Min. 48: Delgado, aflat la primul meci pentru FC Vaslui, a executat o lovitură liberã direct pe poartă, mingea a ricoşat până la Wesley, dar brazilianul a reluat peste poartă.

Min. 56: Nibombe a pasat eronat şi a pus gazdele pe contraatac în urma căruia Wesley a şutat peste transversală de la numai opt metri. La faza imediat următoare, Claudiu Ionescu a centrat la colţul lung şi Goga, nemarcat, în marginea careului mic, a reluat din vole pe lângă portarul Kuciak.

Min. 80: Delgado a şutat de la 35 de metri, în urma unei lovituri libere, dar Pantilimon a reţinut în doi timpi.


Patronul timişorenilor, Marian Iancu, l-a felicitat pe Ioan Ovidiu Sabău pentru organizarea perfectă a apărării.
"Am jucat împotriva unei echipe care se închide bine. Eu sunt mulţumit de rezultat şi nu contează că nu mai suntem aceeaşi echipă prolifică din ultimii ani. Până la urmă, ne interesează punctele şi mă bucur că echipa ştie să se apere.
Îi dau credit lui Sabău, echipa să joace aşa cum vrea el şi, prin pragmatism, să luăm puncte. E o creştere firească a campionatului, datorită şi participărilor în cupele europene. E bine că se întâmplă acest lucru pentru că acest sport se vinde", a spus Marian Iancu la televiziunea.




FC Vaslui: 1. Kuciak - 15. Buhuş 14. Akakpo, 16. Zubar, 6. N. Markovici - 25. Delgado (7. Buhăescu '86), 30. R. Costin, 20. Ljubinkovici, 10. Gerlem (11. Milisavijevici '67)- 80. Wesley - 21. N. Jovanovici (19. Temwanjera '46). Antrenor: Cristi Dulca.

FC Timişoara: 29. Pantilimon - 2. Bonfim, 14. Mera, 6. Nibombe, 10. Art. Karamyan - 7. Stancu (77. Curtean '85), 55. Bourceanu, 5. Alexa, 11. Arm. Karamyan - 23. Cl. Ionescu (18. G. Bucur '74), 21. Goga (9. Parks '88). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.



Timişoara a ajuns la 13 puncte, egalând Dinamo, Steaua, CFR Cluj şi Unirea Urziceni.
Antena3.ro

×