Principala beneficiară a deciziei luate de Comisia de Disciplină este Gaz Metan Mediaş, care va evolua şi în sezonul următor în primul eşalon.
?Nu trebuia să se întâmple asta, dar eu mă aşteptam. O să vedem ce se întâmplă, vom mai încerca o cale de atac, care va fi probabil de pomană. Ne aşteptam după ce am văzut că se vehiculează retrogradarea echipei, dar speram totuşi să mai existe o şansă de salvare. Vom pierde 2 milioane de euro în urma acestei retrogradări. Arbitrii din caz sunt păstraţi, Prunea este păstrat, iar Cornel Penescu nu! Nu este nimeni mai vinovat decât celălalt în această poveste?, a spus Andrei Penescu la gsptv după aflarea deciziei.
Cu părere de rău pentru FC Argeş, majoritatea oamenilor din fotbal consideră că este o măsură corectă. Ioan Horoba, preşedintele Gaz Metan Mediaş, a declarat că nu exista o altă soluţie pentru Comisia de Disciplină. "Moggi a fost prins în urma unei înregistrări şi Juventus a sfârşit tot retrogradată", a mai spus oficialul.
Reacţia suporterilor piteşteni a fost una dură. Aceştia au stabilit o întâlnire pentru joi, ora 19:00, la stadionul care paortă numele celui mai mare fotbalist din Argeş: Nicolae Dobrin. Un nume, spun suporterii, pătat de un "pieţar". "Două titluri de campioană, Nicolae Dobrin, participări în cupele europene şi zeci, poate sute de fotbalişti plecaţi de la Piteşti să facă performanţă în altă parte. Al cincilea club din ţară, o istorie de 56 de ani. De asta şi-au bătut joc un pieţar şi familia lui. Este incredibil cum acest om a reuşit, cu un asemenea club, să retrogradeze de două ori în trei ani. Prin ceea ce-au făcut aceşti oameni, e posibil să fi îngropat fotbalul în Piteşti, dacă nu definitiv, cel puţin pentru o lungă perioadă de timp", scrie suporterul Victor Toma, într-un editorial postat pe site-ul fanilor alb-violeţi, www.violafans.net.
Antena3.ro