"Suntem obligaţi ca, de acum încolo, să muncim mai mult şi să jucăm şi împotriva arbitrilor. Dar cu CFR nu cred că vom reuşi. Peste două etape avem meci acolo, însă mai bine nu ne prezentăm! Ne aşteaptă iadul acolo. De ce să facem atâtea sute de kilometri, să ne mai şi accidentăm pe acolo, când putem să stăm acasă şi să pregătim mai bine partida următoare, cu Steaua?", a tunat tehnicianul potrivit prosport.
Am fost nişte marionete în Cupă
Neagoe este scandalizat de faptul că, în opinia sa, Universitatea Craiova a picat la mijloc într-o situaţie în care CFR era deja "desemnată" drept câştigătoare a Cupei României. În aceste condiţii, tehnicianul nu vede de ce echipa sa s-ar mai înscrie în competiţie în sezonul care urmează.
"Dacă trebuie să câştige Cupa CFR, nicio problemă, dar să ştim şi noi, să nu mai participăm la anul! Ne-am făcut atâtea speranţe degeaba, n-are sens să fim marionete în această competiţie. Nu mai departe de anul trecut CFR a fost avantajată clar în Cupă, cu Pandurii, şi în finală, cu Timişoara", a acuzat antrenorul din Bănie.
De partea cealaltă, Andrea Mandorlini, antrenorul din Gruia, nu a vrut să comenteze arbitrajul, probabil bulversat de faptul că de la primul meci ca antrenor în România a dat de un scandal-monstru.
Antena3.ro