Emeric Ienei a povestit că după ce Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, în 1986, grație unei victorii cu Barcelona, roș-albaștrii au fost premiați de președintele țării, Nicolae Ceaușescu.
Fostul antrenor al Stelei a dezvăluit ce întrebare i-a adresat liderul ceaușist.
"După ce s-au dat diplomele de onoare din partea președintelui, s-au deschis niște sticle de șampanie și președintele mi-a spus: «Tovarășul Ienei, felicitări și sper să câștigați anul ăsta la fel, și campionatul, și Cupa Campionilor, dar am o observație de făcut legat de finala aceasta.
De ce a trebuit să jucați și prelungiri? Era mai economic dacă jucați doar 90 de minute»", a povestit Emeric Ienei, citat de GSP.
Astăzi se împlinesc 31 de ani de când Steaua București a câştigat Cupa Campionilor Europeni într-o finală de vis împotriva Barcelonei. Meciul s-a jucat la Sevilla, pe stadionul "Ramon Sanchez-Pizjuan".
După 90 de minute și prelungiri scorul a fost 0-0, iar portarul Helmuth Duckadam a apărat patru lovituri de departajare consecutive, contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0.