Christoph Daum a fost destituit azi de pe banca echipei naționale, oferind o primă reacție în presa din țara natală. Germanul a declarat că a fost supus numeroaselor presiuni venite din partea cluburilor care propuneau diverși jucători la națională pentru a le crește cota.
"Tocmai ce-am semnat rezilierea contractului. Am vrut să termin de pe acum. Presiunea e mare, mai ales din partea cluburilor, care vor să-şi vadă jucătorii la naţională, pentru a-i putea vinde mai scump.
Niciodată nu m-am implicat de astfel de lucruri, sunt independent", a declarat Daum, conform gsp.ro.
Christoph Daum a fost instalat la cârma echipei naționale în luna iunie a anului 2016, însă din cauza rezultatelor mult sub așteptări a fost demis până ca actuala campanie de preliminarii să ia sfârșit.
În acest timp a înregistrat 3 egaluri, 3 victorii și 4 înfrângeri în 10 meciuri.