Totodată, preşedintele LPF a spus că nu înţelege de ce până în prezent nu s-au luat măsuri împotriva huliganilor, deşi există legislaţia necesară.
"Eu militez pentru cuplaje, că am nostalgia lor. Pe stadion vin toţi huliganii şi toţi beţivii, dar aici trebuie să fie ca la teatru. Nu înţeleg de ce nu s-au luat măsuri motriva huliganilor, mai ales că acum există şi o lege. Şefii de galerie de la Dinamo trebuie interzişi pe stadioane, dar aici şi conducerea clubului este vinovată, că aceasta este condusă de huligani", a afirmat Dragomir.
Dumitru Dragomir a precizat că fostul manager al Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, "face echipă împreună cu autorităţil locale" şi că finanţatorul Adrian Mititelu nu are ce să caute în fotbal. "Pentru Mititelu mi se rupe sufletul", a spus, ironic, preşedintele LPF. "Cui i pare rău de el, ăsta e om? A renunţat Craiova la el, ce să caute un needucat, un necivilizat în fotbal?", a adăugat el.