„Mi-a solicitat şpagă, atât la telefon, cât şi în Adunarea Generală. I-am spus că este caz penal, dar el crede că toţi procurorii sunt la mâna lui. Totul pleacă de la faptul că el vrea bani mai mulţi decât celelalte cluburi. Mi-a zis că dacă nu îi dau aceşti bani, mă va schimba, va pune pe cine vrea el şef la LPF, iar Steaua va lua 50 la sută din drepturile TV şi restul îl vor împărţi celelalte echipe. Becali mi-a spus că a glumit atunci când i-am spus că e penală dorinţa lui. LPF nu este subordonată cluburilor”, a declarat Dragomir în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele Ligii şi-a continuat atacurile la adresa finanţatorului stelist, considerând că echipa pe care o conduce ar fi trebuit să aibă aceeaşi soartă ca şi Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa.
„În decursul anilor, a pasat datorii de peste 14 milioane de euro clubului Steaua. Mă întreb, ţinând cont că sunt datorii către stat, de ce Steaua a primit licenţa şi alte cluburi nu? A divizat clubul Steaua şi a lăsat datoriile pe vechea echipă. Nu îmi explic de ce Bisitriţa a fost retrogradată pentru 76.000 de euro, iar Steaua lui Becali a primit licenţa cu asemenea datorii. N-a plătit datoriile către Steaua, n-a plătit datoriile către Armată sau către stat şi nici pe jucători nu i-a plătit de trei luni. Ăsta e marele miliardar al ţării!”, a explicat Dragomir.