Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Doliu în lumea fotbalului românesc! Constantin Deliu, fost jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, a murit la 77 de ani

Doliu în lumea fotbalului românesc! Constantin Deliu, fost jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, a murit la 77 de ani

<1 minut de citit Publicat la 09:35 20 Iul 2016 Modificat la 09:35 20 Iul 2016
Constantin Deliu.jpg
Foto: csuc.ro

Constantin Deliu, fost jucător şi antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a decedat la vârsta de 77 de ani, anunţă, miercuri dimineaţa, site-ul Clubului Sportiv Universitatea Craiova.

''Constantin Deliu a fost unul dintre cele mai importante nume din istoria Universităţii Craiova. A promovat pe prima scenă a ţării, din postura de jucător, în 1964. A adus primul titlu de campioană al Ştiinţei în 1974, din poziţia de secund al lui Constantin Cernăianu. Ca principal, a adus prima Cupă a României din istoria clubului, în 1977'', precizează comunicatul.

Născut pe 1 decembrie 1938, Deliu s-a mutat în Giarmata (jud. Timiş) în 1987.

×
x close