"Panathinaikos anunţă că după o întâlnire între preşedintele Nikolaos Pateras şi antrenorul Ten Cate, aceştia au decis să încheie colaborarea", a anunţat marţi clubul elen.
Fostul antrenor al lui Chelsea a avut succes cu echipa Panathinaikos, dar nu şi cu fanii acesteia. Contestat foarte devreme de unele grupări ale suporterilor, dar şi de unele publicaţii, pentru felul în care a condus destinele echipei, Ten Cate a avut mereu de partea sa argumentul rezultatelor. Cu toate acestea, a fost pus în situaţia de a pleca deşi echipa avea, acum, şansa de a câştiga primul titlu începând cu anul 2004, potrivit Skysports.
"A fost o onoare pentru mine să antrenez Panathinaikos şi rezultatele sunt dovada muncii bune pe care am depus-o. Am pus fundaţia pentru o echipă competitivă. Respect faptul că nu e toată lumea mulţumită de mine, dar eu şi conducerea am făcut totul pentru a face performanţă. Decizia luată nu va influenţa prietenia mea pe care o am cu preşedintele", a declarat Ten Cate.
Partida decisivă pentru calificarea în 16-imile de finală ale Europa League dintre Panathinaikos Atena şi Dinamo Bucureşti se va juca miercuri, 16 decembrie la Atena. Dinamo are nevoie de o victorie cu cel puţin două goluri marcate pentru a se califica în primăvara europeană.
Antena3.ro