Problemele lui Dinamo la mijlocul terenului au devenit din ce în ce mai semnificative după ce, pe rând, Andrei Mărgăritescu şi Adrian Ropotan au plecat la echipe din Rusia. Ousmane N'Doye, adus în iarnă de la FC Vaslui, s-a dovedit un jucător de calitate, iar Papa Malik a dat şi el un oarecare randament. Totuşi, cei doi nu se vor mai întoarce în Ştefan cel Mare, iar Vranjkovic este dat dispărut. Şi aceştia sunt doar mijlocaşi centrali, Mitea sau Zicu fiind alte nume care ar putea părăsi Dinamo.
În aceste condiţii, transferul lui Nicolae Grigore, jucător de bază la Rapid în era Răzvan Lucescu şi marcator consacrat împotriva Stelei, devine unul foarte important pentru "câini", potrivit gsp. Grigore era dorit de fostul său antrenor de la Rapid, sub comanda căruia a ajuns până în sferturile de finală ale Cupei Uefa, la FC Braşov, dar plecarea lui Lucescu la echipa naţională a făcut ca această opţiune să dispară.
Astfel, Grigore va pune la punct ultimele detalii ale transferului său joi, urmând să se alăture celorlaţi jucători ai lui Dinamo în cantonamentul de la Săftica.
Ianis Zicu, însă, ar putea să plece din Ştefan cel Mare deşi a acceptat reducerea salariului cu 50%, la 200.000 de euro pentru a rămâne la Dinamo. Motivul plecării ar putea fi relaţia impresarilor săi, Victor şi Giovanni Becali, cu conducătorii lui Dinamo, o eventuală ruptură fiind echivalentă cu plecarea lui Zicu. Numele jucătorului a fost legat de o mutare la campioana Unirea Urziceni zilele trecute, dar negocierile au intrat în impas când Dinamo a cerut 500.000 de euro pentru un împrumut pe un an al lui Zicu la Chelsea de Ialomiţa.
Antena3.ro